marți, 29 octombrie 2019

Memento

Dimitrie Cantemir
(26 octombrie 1676 – 21 august/1 septembrie 1723)


Este greu să fii cu bogăţia şi cu raiul, pentru că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni.

Ţine-te departe de lume, fereşte-te din cărările ei, căci tocmai cînd ţi se arată mai blîndă, atunci îţi pregăteşte laţul.

Crescînd needucat, copilul mic animal se socoteşte, iar cînd a devenit bărbat, un bou mare se numeşte.

Ignoranţa le este proprie acelora cărora li se pare că ştiu mai mult decât trebuie şi se laudă că cunosc şi înţeleg nenumăratele lucruri.
Cantemir
***
Ceea ce deosebește pe vechiul Domn moldovean, mulți ani trist pribeag în Rusia, deși a fost cneaz și senator al Împărăției, favorit și sfetnic științific al lui Petru cel Mare, înconjurat de o familie de oameni inteligenți, în care și o fată de o rară distincție, Maria, care era să fie Țarină alături de Petru, și însurat după moartea soției d’întâiu, Cantacuzina Smaranda, fată a lui Șerban-Vodă, cu o tânără prințesa rusă, crescută în Suedia, este, în zilele de tinerețe petrecute în Moldova și la Constantinopol, în zilele de maturitate din acest exil, în zile bune și în zile rele, o nesfârșită tinereță de suflet. Un suflet omenesc e tânăr atunci când lumea, cu frumusețile și cu tainele ei, când oamenii cari-l încunjurau, orice sentimente ar avea față de dânsul, când el însuși, cu tot ce cuprinde și cu tot ce ascunde, îi sunt un obiect de necontenită curiositate, de neastâmpărată dorință de a ști”.
Nicolae Iorga

Moldova era cîrmuită atunci de principele Cantemir care reunea talentele grecilor vechi, ştiinţa literelor şi a armelor“.
Voltaire
(„Histoire de Charles XII“)

***
Supranumit Regele muzicii vechi (evul mediu, renaştere, baroc), celebrul muzician spaniol Jordi Savall* a înregistrat muzica lui Dimitrie Cantemir pe CD-ul „Istanbul. Dimitrie Cantemir – Le livre de la science de la musique“ / „Istanbul. Dimitrie Cantemir – Cartea Ştiinţei muzicii**”, care include nouă piese scrise de marele cărturar, într-un sistem de notaţie inventat de el însuși. Savall a înregistrat muzica la propria casă de discuri, „Alia Vox”, în noiembrie 2009, alături de ansamblul pe care-l conduce, 
Hespèrion XXI.



N.B. Concertul desfășurat pe scena Ateneului Român în luna decembrie a anului 2011, a constat într-o suită de melodii otomane din secolul al XVII-lea, de inspiraţie sefardă şi armeană. Noutatea  evenimentului a fost reprezentată de faptul că multe dintre cîntecele interpretate au fost compuse sau culese de către Dimitrie Cantemir. Organizatorul concertului a fost Institutul Cultural Român, cu sprijinul Departamentului de Cultură al Generalitat de Catalunya, Institutul Ramon Llull şi Programul Cultura al Uniunii EuropeneConcertul a fost dedicat memoriei soţiei lui Jordi Savall, soprana Montserrat Figueras i García (1942-2011), alături de care a trăit, a lucrat şi a creat timp de 45 de ani.
*
„Reacţiile pe care le-am receptat în toate ocaziile în care am prezentat acest program, precum şi ecourile pe care le-am avut cu privire la disc din partea specialiştilor, au fost entuziaste. Cred că toată lumea este uimită să descopere o muzică atât de frumoasă, de plină de energie, plină de nostalgie, cu mult caracter, foarte diferită de ceea ce cunoaştem în creaţia occidentală, şi în acelaşi timp să îl cunoască pe Cantemir care a fost o personalitate a epocii, cu o cultură impresionantă, multă ştiinţă şi muzicalitate. Cred că era momentul să se afle despre acest cărturar, cu vederi largi, iar la acea epocă era cu adevărat un personaj european, deschis tuturor culturilor europene.”
Jordi Savall
(fragment din interviul difuzat în cadrul emisiunii „Music box", în data de 29 martie 2010; sursa: www.romaniamuzical.ro)

Jordi Savall s-a născut în anul 1941 în regiunea spaniolă Catalunia. A absolvit Conservatorul din Barcelona. Printre colaboratorii săi apropiaţi s-a numărat soţia sa, regretata soprană şi harpistă Montserrat Figuéras i Garcia (1942-2011), dar şi cei doi copii ai lor, Arianna Savall (soprană şi harpistă) şi Ferran Savall (lăută, teorbă şi chitară barocă). În decursul carierei, Jordi Savall a înregistrat peste 160 de CD-uri. Participarea sa la realizarea filmului Tous les Matins du Monde (regia: Alain Corneau, 1991) a adus filmului un Premiu César pentru cea mai bună coloană sonoră. 
Susţine peste 140 de concerte pe an, iar discografia se completează anual cu şase albume noi.
** Lucrarea Kitâbu Ilmi’l-mûsîkî (Cartea științei muzicii), a fost dedicată de Cantemir, Sultanului Ahmed III (1703-1730).
„Cartea științei muzicii a lui Dimitrie Cantemir, sursa istorică ce a stat la baza înregistrărilor noastre, este un document excepțional din multe puncte de vedere: în primul rând, un izvor fundamental de informații privind teoria, stilurile și formele muzicii otomane din secolul al XVII-lea, dar și o foarte interesantă imagine asupra vieții muzicale din una dintre cele mai de seamă țări ale Orientului. Această culegere de 355 de compoziții (inclusiv 9 semnate de Cantemir), folosind un sistem de notație muzicală inventat chiar de autor, constituie cea mai importantă culegere de muzică instrumentală otomană din secolele al XVI-lea și al XVII-lea care a supraviețuit până astăzi. Eu am descoperit acest repertoriu în 1999, în timp ce pregăteam proiectul despre Isabella I de Castilia, când colegul și prietenul nostru Dimitri Psonis, specialist în muzica orientală, ne-a sugerat să folosim un vechi marș militar din respectiva culegere ca ilustrație muzicală pentru aniversarea cuceririi Constantinopolului de către armatele otomane ale lui Mohamed II.”
Jordi Savall

3 comentarii:

Unknown spunea...

Splendid, va intra azi la ziua M & P a blogului meu.

Bogdan-Lucian Stoicescu spunea...

Mă bucur că ți-a plăcut!

Edi spunea...

"Supranumit Regele muzicii vechi (evul mediu, renaştere, baroc), celebrul muzician spaniol Jordi Savall* " - catalan.

Altițe & Bibiluri

„Cred în Dumnezeu așa cum cred în răsăritul soarelui. Nu pentru că îl văd, ci pentru că văd tot ce atinge.” Clive Staples Lewis (1898-1963)