miercuri, 28 martie 2018

Clin d'oeil

* Nu contează dacă eşti sărac sau bogat. Contează să ai bani!
* Dacă ţi-e foame – mănâncă sare: o să-ţi dea foamea-n sete!
* Stresul înseamnă să te trezeşti urlând, apoi să îţi dai seama că nu dormeai.
* Viaţa lui e ca un film, care nu are o distribuţie prea reuşită. Şi nu îi înţeleg nici prea bine acţiunea
* Trăieşte fiecare zi, ca şi cum ar fi ultima. Te vei obișnui, pentru că, într-o zi, chiar aşa se va şi întâmpla.
* Eram aşa de sărac în copilărie, că dacă n-aș fi fost băiat, nu aş fi avut cu ce să mă joc!
* Relație serioasă e atunci când bărbatul începe să iasă din apartamentul amantei cu găleata de gunoi.
* În urma scandalurilor sexuale din B.O.R., la jocul de cărți Macao nu mai ai voie să pui popă peste popă!
* „Absența relațiilor sexuale îmbunătățește considerabil memoria.” Am citit asta într-un ziar, în urmă cu zece ani, la dată de 10 iunie, ora 9:42, în timp ce așteptam la frizerie, de unde am plecat la Mega Image, de unde am cumpărat un kilogram de cotlete, o sticlă de vin, o pizza, două sticle de apă minerală și o bere.
* Într-ocîrciumă, la o bere, am auzit nişte tâmpiţi, la o masă alăturată, zicând că nu s-ar urca într-un avion, dacă piloţii ar fi femei. Nişte idioţi misogini! De parcă avionul ar da cu spatele sau s-ar putea parca lateral!
* Ieri mi-am descărcat sufletul. Astăzi nu-mi mai pot aminti unde...
* Femeile pot face mai multe lucruri deodată, am văzut chiar cu ochii mei una care cu o mână conducea, cu cealaltă se aranja în oglinda retrovizoare, iar cu maşina îl lovea pe ăla din faţă.
* Înseamnă că ai îmbătrânit atunci cînd, tot ce mai funcționează doare iar ceea ce nu mai doare, nu mai funcționează.
* Prețul noului iPhone e foarte avantajos: deși are două camere, costă cît o garsonieră.
* Putea fi dragoste la prima vedere. Dar cine mai trimite vederi în zilele noastre?
* Bursa este un alt mod de a lua banii celor care se cred deștepți. Pentru fraieri există Loto, Loz în plic, Pronosport, 6/49 etc.
* Pisicile, spre deosebire de oameni, își ling numai propriul fund!
* Cele mai multe minciuni se spun înainte de alegeri, în timpul sexului şi după pescuit!

Niciun comentariu:

Jurnal de-a bușilea

Cu vreo treizeci și cinci de ani în urmă, făcea parte dintr-un grup de tineri care, cu toate că nu prea ştiau cu ce se mănîncă gazetăria, au...