vineri, 30 iunie 2017

Gîndul zilei

„Moartea e începutul oricărei biografii, al poveștii oricărei vieți. Adevăratul început.”
 „N-am numărat zilele, dar întîmplarea a făcut ca în cea de-a patruzecea să mă simt împăcat cu durerea mea, înseninat în tristețe.” 

Matei Calinescu

Mulțumiri II

Se cuvine să-i mulțumim și dragului nostru prieten de la Iași, profesorului universitar, poetului, acerbului blogger și inimosului promoter cultural, scriitorului Liviu Antonesei, care ne-a făcut surpriza să scrie despre Gazeta Cărților pe blogul domniei sale! În numărul viitor al revistei noastre veți putea citi un grupaj substanțial de poeme aparținînd dumisale. 


Gazeta cărților este o excelentă revistă editată de Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești, redactată de un mic colectiv de acolo, sub coordonarea prietenului nostru Bogdan Stoicescu, căruia îi și mulțumesc pentru expediere. Aparițiile sînt puțin în întirziere, dar în toamnă, cînd va apărea primul număr din acest an, va începe sincronizarea calendaristică. Am citit și numerele anterioare on paper, dar mă bucur că de-acum o voi putea împărtăși cu publicul meu grație ediției electronice… (Liviu Antonesei)
Aici, poate fi citită revista în format pdf…

joi, 29 iunie 2017

Gîndul zilei


„Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste!”
G.G. Marquez

Haihui printre sunete

Franțujii: noul val

Vianney 
 Je m'en vais 

Noir Désir
Le Vent Nous Portera

Julien Doré
Sublime & Silence

Claudio Capéo
Un homme debout

Stromae
Tous Les Mêmes

Fauve 
≠ 
Blizzard

Mulțumiri I

Mulțumiri din inimă dragului nostru prieten și colaborator de nădejde, scriitorul și muzicologul Lupascu Radu Ioan, care a avut gentilețea să prezinte Gazeta Cărților unei asistențe extrem de selecte la „Clubul A” din București, săptămîna trecută! Doamne ajută!

Radu, alături de binecunoscutul promoter și jurnalist muzical Florin Silviu Ursulescu, pe care am avut privilegiul să-l cunosc personal anul trecut, în iunie, la Clubul Țăranului Român, cu prilejul lansării volumului Bucuria Sunetelor (alcătuit de Radu) printre ai cărui autori am avut onoarea să mă prenumăr.



miercuri, 28 iunie 2017

Țintea Muzicală


Haihui printre sunete

John Fogerty & The Fairfield Four 
„A Hundred and Ten In The Shade" 
(LIVE)

Un mare poet: 
James „Jim” Douglas Morrison
When the Music's Over


Gîndul zilei


„Cînd te afli într-un loc greșit, adevăratul tău loc este gol.”
(din apoftegmele Sfinților Părinți ai Pustiei)

O fotografie cît 100 000 de cuvinte

Fotografia oficială de la Jubileul de Diamant Reginei Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary) a Regatului Unit și Irlandei de Nord, de acum cinci ani. Locurile cele mai importante din această fotografie sînt ocupate, în dreapta Majestății Sale Regina (trebuie să ținem cont de faptul că protocolul Casei Regale Britanice este intransigent în astfel de momente, cei care o înconjoară pe regină avînd foarte bine stabilite locurile unde vor sta) de MS Regele României, Mihai I (văr de gradul al treilea cu Regina) iar în stînga, de Simeon al II-lea (Simion de Saxa-Coburg și Gotha, fost rege al Bulgariei). Ar mai avea rost să mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă România ar fi redevenit Regat, atunci, hăt, în 1990? Cred că nu și orice alte cuvinte pe tema asta, acum, aici, ar fi de prisos...
Iar noi? Noi continuăm să ne bălăcim în zoaiele aceleiași republici năpîrlite, în care partidul care a cîștigat alegerile își doboară propriul prim-ministru (la doar șase luni de la numire), pentru a reinstala același guvern, în frunte cu o cioară vopsită. Cu alte cuvinte, îl înlocuim pe unul bănuit de legături cu serviciile, cu altul dovedit. Aceeași Mărie, cu altă pălărie...
Vorba ceea: Măria-Ta, cu cine ne traduce Măria mea?




Haihui printre cuvinte

„Ne-am căptușit cu modele false, modelul omului care reușește ușor, care se descurcă, care știe să facă bani. Ne-am pierdut moralitatea, manierele și educația. Am uitat să ne mai îmbrăcăm frumos, să ne mai purtăm elegant. Am pierdut – nu burghezia materială, ci burghezia spiritului, noblețea spirituală. Trăim azi într-un mediu semicultural și parvenit, impulsiv și brutal. Sîntem foarte departe de ce am fost cîndva...” 
George Enescu
George Enescu alături de Yehudi Menuhin. Maestrul și discipolul...


Haihui printre imagini


(fotografii de © B.-L.S.)

GAZETA CĂRȚILOR

Recent a apărut (cu oarece întîrziere, pardonabilă, sperăm, însă independentă de voința noastră, a realizatorilor) numărul cvadruplu, 5–8 (9–12) pe anul 2016 – dedicat împlinirii a 95 de ani de la înființarea bibliotecii ploieștene –, al revistei Gazeta Cărților a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”.
În cele 132 de pagini ale sale, într-o ținută grafică de excepție (dar și pe suport digital, care conține, în afara revistei în format pdf. și un film documentar închinat împlinirii a 95 de ani de la înființarea prestigioasei instituții de cultură, realizat de o echipă coordonată de prietenul și colegul nostru Florin Negoescu), revista propune cititorilor avizați dar și publicului larg, într-un sumar bogat și incitant, o suită de articole, eseuri, recenzii, proză, poezie, jurnale, memorialistică, iconografie etc., datorate celor 70 de colaboratori statornici, cărora le adresăm și pe această cale, cele mai calde mulțumiri dimpreună cu cele mai alese sentimente de prețuire. 
Pentru cei interesați, revista se găsește la sediul central al Bibliotcii „N. Iorga” din Ploiești (str. Subl. Erou Călin Cătălin, nr.1) și se distribuie în mod gratuit. Nu ne mai rămîne altceva de făcut decît să vă invităm să v-o procurați și să vă bucurațide o lectură agreabilă!




joi, 22 iunie 2017

Clin d’oeil



Gîndul zilei


În loc să micşoreze singurătatea, amintirile o sporesc, o fac mai grea. Şi, oare, nu-i adevărat că nu ne amintim tot? Ne amintim ceea ce ne place să ne amintim. Ne amintim ceea ce ne convine să ne amintim. Ceea ce ne înduioşează sau ne dă impresia că ne-a format caracterul şi opţiunile. Memoria a triat, a voalat ce n-a socotit interesant şi a dat o lumină magică unor detalii care, în copilărie, mai ales, dar şi mai tîrziu, au fost, de fapt, banale.”
Octavian Paler
(„Zei şi molii. Melancolii de ocazie”)

Haihui printre cuvinte

* Mâinile reprezintă cartea de vizită a femeii. Gâtul – buletinul iar sânii – pașaportul!
* Vârsta nu este cel mai important lucru pentru o femeie: poți fi superbă la 20 de ani, fermecătoare la 40 dar poți rămâne unică până la sfârșitul vieții.
* Iată un paradox: cu cât bărbatul este mai prost și mai ratat, cu atât pretențiile lui față de femeie sunt mai mari!
* Nimic nu îmbătrânește mai tare o femeie, decât o ținută prea sofisticată.
* Dacă o femeie v-a fermecat cu frumusețea ei dar nu vă puteți aminti cu ce a fost îmbrăcată, înseamnă că ținuta ei a fost perfectă.
* Accesoriul ideal pentru orice femeie: un bărbat frumos.
Coco Chanel

Memento.

În această zi, acum cinci ani, dupǎ fix 14 ani și 17 zile (atît cît a fost împreunǎ cu noi), Miţuca noastrǎ, obositǎ parcǎ  de-atîta viaţǎ, a plecat sǎ se odihneascǎ puţin, undeva, poate chiar acolo, pe planeta celor mai cuminţi pisici… Adicǎ acolo de unde, așa cum atît de frumos spunea cîndva Petru Creţia, pisicile ar avea tihnǎ și timp sǎ se uite la nori, oţioasele și visǎtoarele pisici...






marți, 20 iunie 2017

Haihui printre sunete (2)

George Georgescu 
(1887-1964)
Un documentar dedicat celor 125 de ani care s-au împlinit, în 2012, de la naşterea dirijorului. George Georgescu a urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti, continuând studiul violoncelului la Şcoala Superioară de Muzică din Berlin. În urma unui accident, renunţă la cariera de violoncelist şi, la îndemnul cunoscutului dirijor Arthur Nikisch, începe studiul artei dirijorale. A fost iniţiatorul şi, apoi, patru decenii, conducătorul Filarmonicii din Bucureşti, o epocă de neuitat ce poate fi definită drept „Epoca Georgescu”, în care orchestra Filarmonicii din Bucureşti a cunoscut deplina maturitate, ajungând la rangul marilor orchestre internaţionale.
Maestrul George Georgescu a fost un dirijor cu un repertoriu uriaş, toţi marii compozitori ai ultimelor trei veacuri găsindu-şi locul în programele acestui artist al timpului său, de la Bach şi Beethoven la Stravinski şi Dukas, până la Enescu şi Shostakovich.
Filmul realizat de Cătălin Sava evocă personalitatea marelui dirijor român, sub genericul „George Georgescu – 125 de ani de la naştere” (tvr.ro)




Haihui prin lumea noastră lăuntrică...

Un film extrem de interesant, dumiritor într-o oarecare măsură, cu un „ghid” foarte avizat: 
C. G. Jung 


Memento

Părintele Justin Pârvu 
(10.II.1919–16.VI.2013)

Acum, în momentele grele pe care le trăim, cu ispite puternice, harul lui Dumnezeu va crește. Dacă ne vom ruga! Dacă vom păstra unitatea în Biserică, dacă nu ne va împrăștia această ispită, noi vom rezista. Adevărul creștin nu se impune cu forța. Adevărul creștin vorbește prin sine.
Arhim. Justin Pârvu


Pe 16 iunie s-au împlinit patru ani de cînd a trecut la cele sfinte, într-o xeniteie proprie doar sfinţilor, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei româneşti dintotdeauna: părintele arhimandrit Justin Pârvu, stareţul mănăstirii nemţene Petru Vodă (purtătoare a hramului „Sfinţiii Arhangheli Mihail şi Gavriil”), pe care a ridicat-o din temelii în urmă cu mai bine de 20 de ani şi al cărei duhovnic a fost pînă în clipa în care a închis ochii. În 2013, pe 10 februarie, împlinise 94 de ani. De la vîrsta de 18 ani de cînd s-a închinoviat devenind frate de mănăstire (la Durău), deci preţ de 76 de ani, părintele Justin a fost un desăvîrşit şi aprig mesager al creştinilor ortodocşi în lumea duhului, un neostoit propăvăduitor al Iubirii, Milei, Credinţei şi, mai presus de orice, al Dragostei faţă de semenii săi, al căror devotat slujitor a fost şi pentru care şi-a jertfit întreaga existenţă. Nu o singură dată, despre smerita sa fiinţă şi imaculata sa viaţă, s-a spus, pe bună dreptate, că s-a petrecut „jumătate pe pămînt, jumătate în cer”. Care viaţă, din nefericire pentru noi toţi, muritorii de rînd, s-a mutat cu totul „la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atât i-a iubit şi după care atât a jinduit”. A fost întemnițat 16 ani (la Suceava, Jilava, Aiud, Gherla, Baia Sprie, Periprava). Ocupația la arestare: ieromaonah.


(continuarea textului scris la moartea părintelui, la adresa http://cuvinte-sunete-imagini.blogspot.ro/…/parintele-justi…)

Haihui printre imagini









Haihui printre sunete

Kronos Quartet 
Rhiannon Giddens
Lullaby 

Offa Rex
 The Queen of Hearts

Fleet Foxes
 Third of May

Pat Metheny
 And I Love Her 

Haihui printre cuvinte


„În ţara cu români, nimic nu reuşeşte. Totul se întâmplă altcum. Lipsa noastră de noroc e o poezie fără ritm, e-un cânt înaintea inspiraţiei, e-o schiţă a unei imposibile melodii. Un imn negativ e viaţa noastră. El nu pătrunde în spaţiu, ci se destramă în vibraţii de nicăieri, ca un parfum sau o putoare de absurd. [...] Între neamurile bolnave, noi suntem cei mai bolnavi.”
 Emil Cioran 
(Îndreptar pătimaș )

Gîndul zilei


„O încercare a adevăratei iubiri creștine: să îi ajuți pe cei care nu îți pot întoarce ajutorul.”
(din apoftegmele Sfinților Părinți ai Pustiei)

Clin d’oeil

Un băiețel este adus de mama sa, să se înscrie la școală. 
Ajunşi în biroul directorului școlii, acesta îl întreabă pe puştan: 
- Câte anotimpuri ale anului cunoşti?
Copilul se gândește un minut și răspunde sigur pe el:
– Șase!
Directorul:
– Dar dacă te mai gândești?… Hai, nu te grăbi…
Copilul stă câteva clipe, apoi spune:
– Pe bune, nu țin minte să mai fie… Șase!
Directorul se uită cu subînţeles la mama băiatului, care se înroşise pînă-n vîrful urechilor, tușește un pic apoi îi invită să iasă din birou.
Afară, mama, stânjenită, îşi întreabă fiul:
– Deci, ce-a fost asta, mamă?
– Ce să fie mamă?… Cu lacrimi în ochi, cel mic continuă: eu chiar nu țin minte alte "Anotimpuri”, în afară de cele ale lui Vivaldi, Haydn, Piazzolla, Loussier, Ceaikovski și Glazunov!

joi, 15 iunie 2017

Haihui printre cuvinte

„Iar voi, tineri care v-aţi grupat împrejurul acestei îmblători literare, ascultaţi sfatul unui om care vă voieşte binele din inimă. Petrescu, pălămarul, - cizmariul… croitorul, oameni onorabili, folositori sie şi societăţii, au nevoie de ucenici. Decât pseudotalent în literatură, mai bine talent în cizmărie. Mai bine cel de-ntâi într-un sat decât al doilea la Roma. Ca voi au fost mii de mii de oameni pe lume şi vor mai fi încă. Nimănui din voi să nu-i abată cumva prin minte c-ar fi un geniu. Căci, copiii mei, Pământul nostru e mai sărac în genii, decât Universul în stele fixe şi mai lesne se naşte în văile nemăsurate ale haosului unui nou sistem solar decât pe Pământ un geniu. Homer şi Shakespeare, Rafael, geniile în arte se nasc o dată la 3 - 4 mii de ani, Newton şi Galilei, Kant ori Darwin geniile în ştiinţă, o dată la o mie de ani încât nu ştiu zău dacă de la Adam până la Papa Leo IX au existat de toţi o duzină. Încolo, suntem cu toţi nişte bieţi mizerabili cărora aceşti regi ai cugetării ne dau de lucru pentru generaţii înainte. Dacă avem talent, adică câteva centigrame de creieri mai mult decât suma communis – î[l] putem valorifica, pentru vremea noastră, prin muncă constantă; dacă nu muncim, rămânem asemenea confraţilor noştri dobitoacele.” 
Mihai Eminescu 
manuscrisul 2255 
(apud. „Fragmentarium”, ediție după manuscrise, 
cu variante, note, addenda și indici de Magdalena D. VATAMANIUC,
 Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 178.)



Haihui printre imagini (...și amintiri!)

O parte din fosta clasă a XII-D, promoția 1977, a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploesci. Împreună cu noi, draga noastră „dirigă”, profesoara Elena „Lili” Pătrașcu (de franceză, cum ziceam noi pe atunci), aproape neschimbată, aceeași prezență tonică, delicată, debordînd de șarm și gentilețe, grație căreia am rămas, pe viață, îndrăgostit de minunata limbă a Hexagonului... 
Sîmbătă, am trăit clipe de o mare bucurie lăuntrică alături de foștii mei colegi (pe cîțiva dintre ei nu-i mai văzusem de acum 40 de ani!), alături de care mi-am petrecut, cu siguranță, clipele cele mai frumoase și mai lipsite de griji ale adolescenței și tinereții mele...
Un gînd bun, o lacrimă de sare și una de vin curat, ca argintul strecurat, pentru cei cinci dragi colegi (printre ei și bunul meu coleg de bancă și prieten pentru totdeauna, Dan Levon Maganian) care au plecat spre tărîmuri numai de ei știute, hélas!, atît de timpuriu, dintre noi!
Vă îmbrățișez, dragii moșului dragi (SimonaMihaela-LuciaIrinaCorneliaElena, Mihaela, Iolanda, Mirela, Gabriela, Doina, CorneliaLaurentiu, Gabriel, Tom, Mircea,Toto, Emerich), să-mi trăiți o mie de ani și să rămîneți la fel de voioși și de tineri! 





Gîndul zilei

Frumusețea este autograful lui Dumnezeu.

Haihui printre sunete

Să ne (re)amintim preț de o clipă și de conu Mișu Eminescu, așa cum i-ar fi spus Nichita Stănescu... Măcar azi...



Clin d’oeil





Munții noștri, fraieri poartă...

Un cuvînt pe zi (14)

simonie – s.f. (bis.) Trafic cu lucrurile şi activităţile considerate de biserică sfinte sau sfinţitoare, pedepsit cu caterisirea, cu excomunicarea; păcatul care constă în acest fel de trafic (din fr. simonie)
Simonia este păcatul vânzării de cele sfinte pe bani, pe daruri materiale sau angajamente de influenţă socială sau politică, îndeosebi a hirotoniei şi a altor demnităţi bisericeşti, pentru care păcat, cel ce hirotoniseşte şi cel ce se hirotoniseşte, precum şi cel ce a mijlocit sub diferite forme de vânzare, vor avea o grea osânda asemenea cu cea dată de Sfântul Petru lui Simon (Vrăjitorul): „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani! Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te, dar, de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă; căci văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii.” (Faptele Apostolilor 8:1–25)

marți, 13 iunie 2017

Gîndul zilei

Simțisem că de carnea ei se apropiaseră mulți bărbați, 
dar că totuşi în inima sa eu îmi aveam sălaşul. 
Fiindcă, la drept vorbind, castitatea femeii nu e trupească; 
ştiind asta, îmi înfrînai gelozia.”

Ryunosuke Akutagava

(„Hoții”, trad. Ion Caraion)

joi, 8 iunie 2017

Haihui printre imagini

Curcubeul meu 
(iunie, 2017, Ploiești)
Se spune că, doi oameni, chiar dacă stau unul lîngă altul, nu vor vedea niciodată același curcubeu. Nu numai pentru că fiecare dintre cei doi percep altfel culorile, ci și pentru că fiecare va vedea lumina refractată în alte picături de apă. În copilărie, nu știam că, alergînd zănatic către curcubeu (să văd, îmi ziceam io, de unde începe și unde se termină!), el se îndepărta de mine cu aceeași viteză. Habar n-aveam că, dacă aș fi fost într-un avion, l-aș fi văzut rotund, și nu sub forma unui arc de cerc: îl vedeam așa, deci, pentru că eram cu „picioarele pe pămînt”, io aflîndu-mă chiar în centrul lui, sub tălpile picioarelor mele, indicat de umbra mea, pentru că nu știam că pot vedea un curcubeu numai dacă am soarele în spate. 
Mult mai tîrziu aveam să aflu io (de la orele de fizică din gimnaziu, cînd studiam despre „lumină” dar și din alte surse, pentru că apariția curcubeului m-a fascinat dintotdeauna) că, în zilele de vară, nu voi putea vedea niciodată un curcubeu după ora 9.00 și înainte de ora 16:00, aceasta pentru că, așa cum mi-a spus odată profu meu de fizică, un curcubeu poate fi văzut doar dacă soarele se află pe bolta cerească la un unghi mai mic de 42 de grade față de privitor (cu alte cuvinte, ceva mai jos de „jumătatea cerului”).
O legendă de demult spune că zeița curcubeului este Iris, aceea care, în fiecare seară, dă la o parte vălul diafan ce acoperă bolta cerească, lăsînd să se vadă stelele... Tocmai de aceea, de drag de curcubeu, pe ultima mea cățelușă (un airdale terrier), plecată de ani mulți, mulți, departe, în steaua ei, am și botezat-o Iris, hehehe!






Haihui printre cuvinte

„Inima unei femei ar trebui să fie atît de adînc ascunsă în Christos, încît un bărbat să trebuiască să-l caute mai întîi pe El ca să o găsească pe ea!”
Maya Angelou 
(1928–2014, scriitoare americană)

Gîndul zilei

„Milioane şi milioane de oameni au murit... Milioane şi milioane de oameni vor muri. 
Dar numai moartea mea e moarte adevărată.” 

Camil Petrescu

miercuri, 7 iunie 2017

Zamfira. De Rusalii...

Mănăstirea Zamfira este așezată în lunca de pe malul stîng al rîului prahovean Teleajen, la doar 15 km de Ploiești și cam tot atîția de orășelul Vălenii de Munte (în care și-a trăit ultimii ani ai vieții savantul Nicolae Iorga), într-un loc atins parcă de pana îngerului, binecuvîntat de Dumnezeu pe pământ...
Aici viețuiesc 40 de măicuțe, care-și petrec zilele în tihnă și rugăciune, într-un desăvîrșit anonimat bine lucrător dar care, în același timp, se îngrijesc cu osîrdie de sfînta mănăstire cu cele două bisericuțe ale ei (cea veche, mai mică, așezată în țintirimul din preajmă și cea nouă, ceva mai mare, aflată incinta lăcașului, monumente de artă intrate în patrimoniul național), de chilii, de o minunată livadă cu feluriți pomi fructiferi și de alte treburi gospodărești, pentru a-și asigura cele necesare modestului lor trai pămîntean.
Biserica nouă impresionează nu atît prin arhitectura ei elegantă, cu o ușoară aură brîncovenească, ci, mai cu seamă, prin pictura ei murală interioară și icoanele iconostasului, realizate, între 1856 și 1857 (în doar un an și două luni!), integral, de Nicolae Grigorescu – care avea pe atunci doar 18 ani!  – pictură unicat la noi, operă a marelui artist (ajutat de fratele său) într-o tehnică denumită „în frescă”. De altfel, această splendidă lucrare este prima sa încercare în stilul picturii monumentale.
Artistul începuse cu sfială să-şi afirme o mică personalitate, descătuşându-se cu timiditate de anumite şabloane care cereau acea uniformitate tradiţională în zugrăvirea figurilor. Important este faptul că aici, Grigorescu a încercat să lucreze de-a dreptul «după natură»... La Zamfira, iar mai târziu la alte biserici, sfinţii din icoanele lui Grigorescu vor avea înfăţişări fireşti, pline de viaţă şi priviri calde, înlăcrimate... Tocmai de aceea, deşi în mare măsură idealizaţi şi convenţionali, ei sunt superiori celor pictaţi de Lecca şi Tăttărescu, care în schimb sunt desenaţi mult mai corect, mai «după tipic» şi mai cu ştiinţă .” (Barbu Brezianu în volumul Nicolae Grigorescu, ed. Tineretului,1959).
În cazul Mănăstirii Zamfira, Grigorescu a pictat-o pe Măriuca, fiica parohului, „în chip de înger” (Fără să vreau, făcusem chipul de care tot sufletul meu era plin, povestea pictorul, cf. op. cit.). Interesant este și faptul că „Zugravul Nicolae”, cum era numit pictorul în epocă, i-a avut drept modele pentru chipurile sfinților pictați aici, sfidînd, practic, orice canoane impuse de pictura bizantină tradițională, chiar pe tinerele sale calfe, alături de care a lucrat, iar pentru cel al Sfîntului Gheorghe, el și-a folosit auto-portretul!  

A se vedea și:
















(fotografii; © B.-L.S.)