„Luaţi o carte de
cinci sau şase sute de pagini, citiţi începutul, câteva rânduri. Apoi săriţi
tocmai la ultimele, sub care scrie Fine. Atunci, chiar fără să ştiţi ce se
întâmplă în cuprinsul cărţii, gândiţi-vă că numai să scrii cu mâna atâtea
pagini şi nu din mintea ta, ci la dictarea altei persoane, este o muncă
istovitoare, şi nu doar fizică, ea cerând măcar o atenţie continuă, dacă nu mai
mult decât atâta; uneori este istovitor să citeşti cartea gata tipărită, fără a
sări nici o pagină şi urmărind să-i înţelegi cuprinsul. Dar atunci, ce muncă i
s-a cerut celui care a scris-o, pornind din neant, ca să construiască o lume
necunoscută nici de el însuşi? Căci lumea din carte se naşte la fel de greu cum
s-a născut odată lumea adevărată, căreia i-au trebuit milenii până să fie aşa
cum o vedem astăzi. Ba cred că lui Dumnezeu i-a fost mai uşoară Creaţiunea,
căci avea de îndeplinit fapte elementare, începând cu despărţirea pământului de
ape, bunăoară, care se impunea de la sine. Pe când o carte care nu redă nimic
ce-i elementar în viaţă, acestea fiind spuse în trecut, de alţii, ce spaimă
trezeşte în sufletul celui pornit să pună în ea o nouă facere a lumii, într-o
lume de mult făcută! Am meditat un an la această idee.”
(„O sută una lovituri
de tun”, vol. 6 din ciclul „Sfîrșit de mileniu”)
Radu
Tudoran
(8
martie 1910, Blejoi, Prahova – 18 noiembrie1992, București)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu