miercuri, 9 august 2017

Despre clasamente...

Nu-mi plac de nici o culoare clasamentele. În nici un domeniu... Mai cu seamă în cel cultural/artistic...Am mari rezerve vizavi de onestitatea lor... Dar și din pricina criteriilor care stau la baza întocmirii lor (și nu numai!). Însă le accept, dar doar atunci cînd sînt făcute de specialiști de primă mînă în branșă (cum e și cazul celui de față). 
Ceea ce nu înseamnă că tre să și fiu de acord cu ele...


marți, 8 august 2017

Haihui printre sunete



Haihui printre cuvinte

După soare 
(I)

„Scriu despre mine și nu știu dacă e bine. Majoritatea scriitorilor sunt scriitori ai unei singure cărți, în care s-au deconspirat, apoi au amuțit. Dar io nu știu dacă spun adevărul. Scriu ca să corijez. Lumea așa cum ar trebui să fie, ăsta ar fi fost un titlu bun pentru cartea mea.
(O limbă comună
Dealul era undeva departe și de acolo semăna cu o cocoașă zbîrlită de zimbru. Copacii păreau tunși, ordonați în șiruri incredibil de drepte. Acolo în spatele acelui deal, credeam pe atunci că, în fiecare noapte, soarele moare.
Nu cred că am vrut vreodată să ajung acolo. Mă gîndeam poate că nici nu-mi este permis să intru, așa cum, în biserică, femeilor nu li se îngăduie să pătrundă în altar. Îmi imaginam soarele acela de o zi lucrat de un meșter bătrîn și urîcios… Habar n-am de ce toți meșterii pricepuți sînt bătrîni. Închideam ochii și-i vedeam mustățile, genele lungi argintii, ochii albicioși și adînci. Vorbea bolborosit, suflînd ca un astmatic, sau poate nu vorbea deloc. Uitase, bineînțeles, stînd mereu singur în acea groapă dinspre Răsărit. Nici pe el nu doream să-l cunosc. Mi-era, nu știu de ce, teamă. Mai cu seamă mă înspăimînta clipa cînd va întinde spre mine mîinile lui, cu părul pîrjolit de raze, mîinile acelea despre care credeam că în fiecare dimineață împing soarele spre boltă, ca pe o minge incandescentă de volei, cu gestul pe care îl face un copil ce eliberează un porumbel din căușul palmelor. Apoi, meșterul, credeam eu, adormea adînc, ca la comandă. Era poate incapabil să-și mai admire creația, sau poate se plictisise și el să vadă de vreo sută și mai bine de ani, zilnic, același spectacol, năucitor pentru unul ca mine, dar care pentru el era acum răsuflat și nu-i mai aducea nimic nou. De o sută de ani. La 7 ani, un veac îți pare o eternitate. Lumea nu poate avea mai mult de atît, și-apoi, deja șapte ani, deja consideram că e o vîrstă însemnată. Deja trecusem prin toate anotimpurile, chiar de cîteva ori. Știam ce le poate pielea la vreo 15-16 inși. Lumea era compusă dintr-o răspîntie, cîțiva vișini cleioși în care nu puteai să te sui fară să ți se lipească pantalonii de scoarța aia zgrunțuroasă, cîteva case, un chioșc de tablă unde vindea înghețată Oaie, un lungan mălăieț, cu ochelari cu multe dioptrii peste un nas cît clopotnița. Îmi plăcea la nebunie să arunc pocnitori în chichineața aia de chioșc ca să-l văd pe Oaie cum se agită și înjură fonfăit, lovindu-se cu scăfîrlia de acoperiș. Mai era și un stîlp de telegraf din beton, pe care mă iscălisem cînd cimentul nu se întărise îndeajuns și era încă un fel de pastă aburindă. Mai era și o fîntînă. Asta era toată lumea. Suficientă.


Cînd am văzut prima dată un glob pămîntesc, am dat să-mi caut răspîntia. Nu știam de ce toți ceilalți rîd. Cum, tocmai strada mea să lipsească din lumea asta care la o adică e destul de mică? „Australia” mi se spunea că scrie pe o bucată de pămînt de forma și consistența unei fleici neprăjite. Cînd o priveam, gîndeam că o poți străbate cu piciorul de la un cap la altul în nici juma’ de oră. Nu putea fi mai mare decît grădina lui nea Pandele, grădina aceea mărginită de salcîmi care primăvara dădeau niște flori foarte bune la gust. Țineam globul în mînă ca pe un pepene despre care ai dubii că e copt bine. „Și unde moare soarele?” Toți ai casei m-au privit aiuriți, ca și cînd nici nu ar fi înțeles întrebarea. Într-un fel, îmi părea bine că nu știau că sînt unicul posesor al acestui secret monstruos.
Sorin STOICA
(27 iulie 1978 –  6 ianuarie 2006)

vineri, 4 august 2017

Haihui printre sunete


YELLO
Boris Blank & Dieter Meyer 
(feat. Till Brönner on flugelhorn & Heidi Happy, guest vocalist )
 Touch Yello 
(Polydor, 2009)



miercuri, 2 august 2017

marți, 1 august 2017

Memento

Sorin STOICA*
(27 iulie 1978 – 6 ianuarie 2006)

Celule nediferențiate

Am 25 de ani. Revoluția s-a întîmplat undeva la jumătatea vîrstei mele de acum. E vorba de jumătatea vîrstei psihologice. Revoluția m-a rupt în două. M-a lăsat cu ochii în soare. O generație întreagă, de fapt, a pățit la fel. Aveam aproape 12 ani. Organismul era într-o fază revoluționară și el. De prefaceri, de împliniri mărețe. Simona Sora, care mi-a spus să scriu în numărul de față, spunea despre mine că aș fi un soi de ființă cu o alcătuire bizară. Nici/nici. Între și între. Și/și. O ființă contradictorie. Un caz. De aici vin și belelele profesionale. Necazurile pe care le am cu antropologii, sociologii care mă acuză că literaturizez, polemicile cu prozatorii care, dimpotrivă, consideră că teoretizez excesiv, că mă dau științific, iar ceea ce fac eu aduce a muncă de saltimbanc cultural. Că antropologia nu se topește deloc în textul literar, iar reciproca scîrțîie și ea. Unii antropologi mă consideră poet, mucles, bă, poete! Prozatorii – infestat de teorie. Oricum, am un stil hibrid cu aparențe parodice de text bășcălios. Textele mele nu sînt însă decît asumate, sincere. De fapt, scriu așa pentru că n-am încotro. Nu se poate altminteri. Ar trebui să vă povestesc pe scurt viața mea pentru a înțelege. În liceu am fost un rocker de țară, un țăran hard & heavy, cum zicea Paul Cernat. Unul care făcea naveta între un sat de orășeni pîrîți și un oraș cu destui indivizi urbanizați de mîntuială. Toate astea sînt, cum ziceam, între și între. Și rockeria și locuirea. Nici acum nu am un domiciliu stabil, nici o profesie clară. O nefixare identitară care nu-mi dă pace. Naveta a continuat și în timpul facultății. De data asta, la sfîrșit de săptămînă. Și după terminarea ei, cînd am lucrat la un ziar din provincie, unde făceam naveta din București. Sau din provincie migram în București. Nu se poate ști care era casa mea. Azi, pentru mine, aproape oricine altcineva devine „Celălalt“. Ce spun e desigur o expresie a orgoliului de a fi diferit, dar și a singurătății pe care uneori trebuie s-o resimt. Dar, din toate astea pot trage și un ce profit. Pentru mine, orice experiență socială e inedită. Orice ieșire în oraș devine un teren antropologic. Tehnicile de de-familiarizare ale antropologului care încearcă să observe exoticul vieții cotidiene îmi sînt mai la îndemînă. Mă pot detașa, mă pot mira cu mai mare ușurință. Și asta, pentru că v-am spus, n-am încotro. Nu încerc să-mi descopăr cine știe ce merit. Chiar mă preocupă starea mea de indeterminare. Și mă obsedează întrebarea bunică-mi, bine, bine, scrii tu cărți, predai la facultatea aia, publici pe la ziare, dar ce se cheamă c-ai fi tu? N-ai un nume, nu exiști. Ea nu știe de unde să mă ia, cum să-mi spună. N-am un nume, dar mă simt foarte bine așa. Condiția asta de rătăcit e pe undeva mai interesantă. Chiar fraza mea e o corcitură neologistico-golănească. Am plete, un alt amestec, considerat în multe culturi drept impur. Sînt bezmetic, buimac, stări liminale, iar buimăceala, indeterminarea mea ia chiar o expresie gastronomică, pentru că io nu mănînc așa, pur și simplu, ci combin ceea ce găsesc pe masă total imprevizibil. Cozonac cu mămăligă, supă cu salată de varză. Și nu mai continuu pentru a nu vă da ocazia să vă formați o părere greșită despre mine. Și, pentru că aici voiam să ajung, de curînd medicii mi-au spus ceva fascinant legat de o tumoare pe care mi-au extirpat-o. Cică în ea ar fi găsit niște „celule nediferențiate“. Între și între. Nici măcar celulele corpului meu nu aveau o fixare, o structură clară. Celule nehotărîte, schimbătoare. Și diagnosticul ăsta mi-a confirmat ipotezele. Problema e dacă temperamentul meu instabil a dictat corpului, iar celulele au preluat și s-au supus, sau chiar corpul a determinat identitatea mea precară. Celulele au decis. Ceea ce rămîne e că lipsa mea de statut a căpătat, cu acest diagnostic extrem de interesant, legitimitate. Așa că, ce aveți cu mine, mă? Dacă așa sînt eu construit, din celule care nici ele nu pot fi numite? Ăsta mi-e corpul și cei care spun că scriem cu el nu se înșală deloc.
(text apărut în Dilema, nr. 541, 15-21 august 2003, tema „În mijlocul vieții”)

*„A murit la 27 de ani – o cifră în colţuri, aiurea şi total asimetrică, aşa cum i-au fost cărţile şi viaţa. A murit în felul sau, uşor uimit şi fără mari regrete. Rebel, tăcut, închis în sine, Sorin Stoica a scris până în ultima clipă, luînd peste picior, cu blîndeţe şi autoironie, chiar viaţa lui de bolnav incurabil: suferinţa şi spitalul, îngrijorarea şi prosteala neputincioasă a celor din jur. În ultimele ore de viaţă, presimtindu-şi sfîrşitul, i-a dictat mamei sale, cu o voce abia şoptită, ultimul text şi ultimele dispoziţii testamentare. La 27 de ani, lasă prietenilor şi posterităţii toată averea lui: un sac de manuscrise, un proiectat volum de proze scurte şi sumedenie de articole răzleţite în presa vremii. Apoi, a chemat preotul şi, muncit de o adîncă nelinişte, i-a pus o întrebare năucitoare: dacă singurătatea este un păcat. 
S-a despărţit de această lume, întrebîndu-se. Grea întrebare.” 
Sorin Preda 
(„Sorin Stoica la capăt de drum”)


Haihui printreb sunete

Nils Frahm
http://www.nilsfrahm.com/

Gîndul zilei

Se spune că trebuie să învăţăm din greșelile altora. Şi asta din pricina faptului că viaţa noastră e mult prea scurtă pentru a le face noi înşine pe toate.

Cuvîntul de azi

Haram, haramuri s. n. ( în arabă: حرم ḥaram, حرام ḥarām), care înseamnă „interzis”, „nepermis”, „ilegal” sau „ilicit”, blestemat, afurisit, opus lui halal * (Reg.) 1. Vită slabă, prăpădită; Mîrțoagă, gloabă. 2. Jaf, pradă. ◊ Loc. adj. și adv. De haram = (lăsat) la voia întâmplării, fără stăpân, expus jafului * Lucru obținut fără muncă, pleașcă, dar (mai ales în expresia de haram, gratis, pe degeaba); 3. Beneficiu ilicit * Loc. adv. De haram = de pomană, degeaba; pe nedrept. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce ori de haram a fost, de haram s-a dus = lucrul câștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit; Haram că... = păcat că...; degeaba... Haram de... = vai de... – „prohibit” * 
A mînca haram = a vorbi fără rost, a spune vorbe de clacă

Haihui printre cuvinte


„Un om nehotărît ajunge la fiecare pas pe pragul unei alternative, adică în situaţia de a vedea dacă este, într-adevăr, o fiinţă liberă. Un om hotărît este lipsit de acest neajuns.”
Lucian Blaga

Clin d’oeil

Celebrii tenori Placido Domingo si Luciano Pavarotti stăteau la o tacla, cu un vin bun în față. După mai multe pahare, Domingo o ia pe ulei și începe să se laude cu performanțele sale concertistice.
- Auzi, băi, paisane, fii atent aici! Eram la Madrid, în Piața Spaniei, cu 300.000 de spectatori în față... Am cîntat atît de frumos și de divin, că a lăcrimat icoana Fecioarei Maria din catedrală. Îți dai tu, seama?
La care Pavarotti, cu un aer superior, îi răspunde:
- Băi, campesino... Ce spui tu, e apă de ploaie! Fii atent, aici ! Eram la Vatican, în piață... Erau 500.000 de oameni și o liniște de auzeai un băț de chibrit căzînd. Și am cîntat, băi, atît de înălțător, dumnezeiește chiar, încît a coborît Iisus de pe cruce, a venit la mine și mi-a spus: „Eh! Asta da, cîntare, maestre! Nu ca a bocciului ăluia, care a făcut-o pe mama să plîngă la Madrid!”

Mălăele

65

Horaţiu Mălăele a împlinit astăzi vîrsta din titlu.
Îi vine cuiva să creadă aşa ceva? Mie, unul, nu!
Pen' că, numărul cu pricina reflectă o cu totul altă realitate…  
Aşadar, la mulţi ani, maestre!


„Distinşi invitaţi, dragi prieteni, stimaţi gură-cască! 

De ce „Rătăciri?". Nici poezia, nici proza, nici eseistica nu sunt nişte locuri în care s-ar aştepta cineva să fiu găsit. Eu însumi sunt surprins de această rătăcire, uneori programată, dovadă şi faptul că, după atâţia ani, abia am putut lega această carte, cu nu foarte multe pagini.


„Asta e o carte a poveştilor, a amintirilor, a vorbelor în vânt, care sper să răspundă curiozităţii cititorului venit cu gând precis sau din întâmplare să o cumpere. Cred că această carte îşi ajunge sieşi, aşa încât nu cred că voi mai comite o alta, intrând în grupul scriitorilor de circumstanţă, spre liniştea Uniunii Scriitorilor.


Şi pe urmă, eu m-am născut saşiu, cu rahitism în stare stabilă, reumatism poliarticular, rubeolă, rujeolă, otită, pecingine, puţin afon, puţin dislexic, puţin bâlbâit, adică toate argumentele unui eşec plenar. Faptul că am ajuns să public cărţi este o mare cinste pe care mi-o face viaţa. Mulţumesc Editurii ALL pentru efort, prietenilor pentru suport şi duşmanilor pentru reţinere. 
Să fiţi buni, sănătoşi şi veseli!” 

(Discursul scriitorului Horaţiu Mălăele la lansarea volumului „Rătăciri”)

Moartea
Obosită-n bălării,
Ofta Moartea:
C'est la vie!




Mălăele în Scapino  
(spectacol complet)

Funeralii fericite
(un film de Horațiu Mălăele)

(Mulțumiri lui Liviu Antonesei pentru semnalarea filmului)

joi, 27 iulie 2017

Cuvîntul de azi

Halal, s.n (în arabă: حلال‎ ḥalāl, în turcă: helal) este termenul coranic care înseamnă „permis”, „legal” din punct de vedere religios. La noi, halal este o exclamație care exprimă admirația; bravo! * (pop.) 1. (înv.) recunoștință. 2. (înv.) dar, plocon. 3. binecuvântare, noroc; har. 4. (interj.) noroc, ferice (de); bravo, frumos * în expresie (fam.): halal mie (sau ție etc.) sau halal să-mi (sau să-ți etc.) fie! = bravo! (mă)/te felicit! (să-mi)/să-ți fie de bine!

Vorbe de clacă

Faptul că puțintimea mintală a multora dintre dragii noștri parlamentari e direct proporțională cu drojdia lor de „cultură generală”, m-a determinat ca, deunăzi, să-mi arunc ochii pe cv-urile unora dintre ei. N-am rezistat decît la vreo 50 dintre acestea și am înțeles că vorba „De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”, e perfect valabilă și în ceea ce privește augustele lor persoane. Așadar, cît de sus ar trebui ridicată ștacheta pretențiilor noastre vizavi de străvezimea intelectuală a unor inși precum „electrician şi şef tură”, „mecanic-conducător auto”, „horticultor”, „mecanic de locomotivă”, „tîmplar”, „merceolog”, „mecanic agricol”, „operator chimist”, „lăcătuş mecanic”, „lucrător comercial”, „gestionar”, „magazioner” (și mai corect spus, magaziner), „muncitor necalificat /calificat”, „şef sector electromecanic subteran”, „milițian” (!), „strungar”, „cioban”, „cofetar- patiser”, „grataragiu”, „artist” (grupare amplă care cuprinde toate artele, fără osebire, cap de listă fiind „muzician manelist”) etc. ? Să fiu bine înțeles, n-am absolut nimic împotriva acestor îndeletniciri, oneste, de altfel, dar de aici pînă ca posesorii lor să stea cocoțați mult prea sus și fără nici o noimă în comodele fotolii de deputat sau senator în parlamentul țării (chiar dacă e vorba despre una mai bleagă, precum Românica), e cale lungă. Chiar dacă unii dintre aceștia și-au încheiat studiile în timpul mandatelor, efectele școlirii ipochimenilor la categoria „fără speranțe” sau „la lampă” sînt lesne sesizabile în culisele haosului pretutindenar în care de ani buni se zbate țărișoara noastră. Astea fiind zise, de ce să ne mai surprindă limba română șchioapă, dacă nu chiar oloagă, gîngavă și peltică, folosită ca o unealtă defectă întru slobozirea incontinentă a miriadelor de „gînduri” plecate cu viteza luminii stinse din niște creiere extrem de suple la conținut? Unele dintre perlele lor au intrat în folclor. Multe își așteaptă consacrarea. Depinde numai de cine le nemurește. 
„Celebrul” ex-milițian Mitică Dragomir, arătînd cu degetul spre o evaginație vidă!
Să vedem, pour la bonne bouche, cîteva „monstre” (sic!), vorba unei cunoscute „vedete” tv: „Dețin în proprietate o mie de metri cubi de teren intra-viran.” (Cristian Popescu „Piedone”); „În prezent, sumele alocate transportului în comun sunt infirme” (Marean Vanghelie); „Am vorbit chiar zilele trecute cu mai mulți parteneri de afaceri. Oameni serioși, din lumea interlopă” (George Becali); „Destinul meu a fost marcat de soartă” (Dan Iosif), „Tot ceea ce se scoală deasupra nivelului mării poate fi considerat cu certitudine genial” (Elena Udrea); „Ne jucăm de-a oul și găina? Ehe, întîi s-a născut Columb și abia după aceea oul” (Ioan Gavra); „Decesul i se poate întîmpla oricui” (Adrian Năstase); „Eu am fost de cînd mă știu” (Antonie Iorgovan); „Dacă a furat, să meargă și Răsdaq la pușcărie” (Irina Loghin); „Mi-am făcut parastasul acum, întrucît copii mei, mai mult ca sigur, or să uite să mi-l facă” (Silviu Prigoană); „Un bărbat adevărat știe să respecte o femeie și să se poarte cu o căzătură” (Dumitru Dragomir); „Decît să sug p...a la mai mulți licurici mici, mai bine o sug la un licurici mai mare” (Traian Băsescu); „Ouălele lui Adrian Năstase sunt de găină” (Ion Iliescu); „Credeți-mă că nici măcar n-am știut că am fost maior de Securitate acoperit” (Șerban Mihăilescu alias Michi Șpagă); „Nu am făcut afirmații generale, ci dimpotrivă, am făcut afirmații de sens opus” (Emil Constantinescu). 
Se poate constata că mulți din categoria celor cu „pretenții”, nu stau nici ei mai bine. Voi încheia cu o celebră zicere a lui Corneliu Vadim Tudor, Dumnezeu să-l ierte!, pentru că, nu-i așa, finis coronat opus: „Lăsați securiștii să vină la mine!”.

Clin d’oeil



Foto stînga - artefacte aparținînd culturii Cucuteni-Tripolie. 
(anul 5000 î.Cr., mai veche cu o jumătate de mileniu decât cultura mesopotamiană)

Foto dreapta - o creație a designerului american de origine indiană, Naeem Khan 
(New York, 2014).


Hehehe... Dacă strămoșii noștri ar fi lucrat cu copy-right, eram departe...

Două documentare despre civilizația Cucuteni




Haihui printre imagini

Victor Rebengiuc într-unul dintre rolurile memorabile ale vieții sale: 
Ilie Moromete


Haihui printre cuvinte


Trezvie
Cum n-am trăit,
Cum nu pot spune,
Numai smerita cugetare
și darul lacrimii
mângâietor cum doar blândeții se împarte,
se poate face punte peste moarte,
peste lume,
mutând în mare întunecatul munte.

Daniel Turcea
(1945–1979)



Gîndul zilei


Mă enervează. 
Nu pot să-mi explic. 
Am o activitate de 61 de ani. 
Toată lumea știe și unul care a început de 27 de ani să fie cunoscut, 
numele lui e mai cunoscut decît al meu. 
Nu înțeleg. 
De ce să-mi spui mie Hrebenciuc? 
Mă irit și spun: nu dom'le, «H»
 e de la hoț, nu are ce să caute. 
Rebengiuc începe cu «R», nu cu «H», de la hoț!” 

Victor Rebengiuc


Haihui printre sunete


Return To Forever

Chick Corea - pian, synthesizers
Stanley Clarke - contrabas & ghitară bas
Lenny White - percuție
Al Di Meola - ghitară


Memento

Am fost urîți și prigoniți cu o ură străină neamului românesc. Lumea întreagă decade, dar în lumea întreagă se simte un vînt nou de înviere. Cred mai puternic ca oricînd...

Înfrînt nu ești atunci cînd sîngeri
și nici cînd ochii-n lacrimi ți-s,
cele mai crîncene înfrîngeri
sînt renunțările la vis.

Radu Gyr
(02.03.1905 – 29.04.1975)
Ocupația la arestare: poet. Întemnițat 20 de ani 
(Tismana, Miercurea Ciuc, Târgu Jiu, Jilava, Aiud)




joi, 20 iulie 2017

Gîndul zilei


Memento

Acum 45 de ani, în iulie. Percuționistul Bill Brufford părăsea grupul Yes pentru a se alătura celor de la King Crimson. Adică de unde pleca și unde ajungea...Poate tocmai de aceea revista „Melody Maker” semnala evenimentul, relatînd povestea pe prima pagină. În foto, de la stînga la dreapta: Robert Fripp, Jamie Muir, Bill Brufford, David Cross. Lipsește John Wetton, pentru ca trupa să fie întreagă... Ce vremuri, ce trupe, ce muzici... 
Pînă și celebra revistă engleză, în varianta ei americană, nu costa decît 50 de cenți!


King Crimson
Larks' Tongues in Aspic 
(1973)


Haihui printre cuvinte

Platon susţine că trei sunt formele de guvernământ degenerate: tirania, oligarhia şi democraţia. Aristotel spune că democraţia este sistemul în care fiecare face ce vrea. Şi eu am spus: după cum se vede. Iar Bergson, filozof modern, declară acest lucru: «Democraţia e singurul sistem compatibil cu demnitatea şi libertatea umană, dar are un viciu: nu are nici un criteriu de selecţiune a valorilor de conducere»“. Petre Țuțea
„Numai osebita și nemarginita pronie cerească a făcut ca Împărăția mare a turcilor nu a silit un norod atât de prost și fără putere.” Dimitrie Cantemir („Descrierea Moldovei”)

miercuri, 19 iulie 2017

Un portret

O surpiză de proporții îmi face mai vechiul meu prieten, graficianul și scenograful de excepție care este Daniel Răduță, trimițîndu-mi acest portret pe care mi l-a făcut în... contumacie, hehehe! Drept pentru care n-am cum să nu-i mulțămesc în acest fel și pe această cale, deocamdată, și să-i sărut fruntea inimii dumisale! Doamne ajută!


Lumea în care trăim (36)

Varanul din acvariu



Dl Dan Voiculescu a spus aseară jurnaliștilor, cu o seriozitate demnă de o cauză mai bună, la ieșirea sa din spital, printre alte inepții, cum că în pușcărie (repetînd obsesiv acest cuvînt, despre care a afirmat apăsat că-i place foarte) a suferit enorm de o durere groaznică a... pleoapelor, pricinuită de faptul că, mai mult de jumătate de zi, o petrecea stînd cu ochii închiși. Încercînd, în acest fel, să-și creeze propriul său biotop (!), ca un fel de „acvariu”! Citez: „Motivul era faptul că stăteam foarte mult cu ochii închiși, cred că pe timp de ziuă stăteam mai mult de jumătate de zi cu ochii închiși. Mi-am creat un biotop al meu, un fel de acvariu în care am încercat și am reușit să trăiesc cât poate trăi un om într-un acvariu, dar am trăit trei ani într-un acvariu.” Dincolo de formularea forțat științifică, dacă nu chiar metaforic-academică (doar nu degeaba Varanului, cum este poreclit, i se mai spune și „dom profesor”, hehehe!) însă complet inadecvată situației, producînd efecte inverse, adică hilare (biotopul nefiind altceva decît un mediu de viață cu caracteristici ecologice relativ omogene, pe care se dezvoltă o biocenoză, adică  o comunitate de organisme vegetale și animale care conviețuiesc într-un anumit mediu), care l-au trimis direct în derizoriu pe autorul ei. Nu m-a surprins, așadar, faptul că din cei trei ani petrecuți la bulău (mie cuvîntul ăsta îmi place!), jumătate a stat într-un acvariu, ci mă intrigă al naibii de ce acum nu respiră deschizînd gura și mișcîndu-și urechile precum peștii, pe de o parte iar pe de alta, cum a reușit „profesorul”, ca în doar 530 de nopți (pen că ziua ținea ochii închiși, logic,nu?) de stat cu ochii deschiși, să scrie 11 (unsprezece) lucrări științifice, cîte n-a reușit să producă dumnealui, mangafaua, într-o viață, pîn’ acu’ trei ani??? La un calcul simplu, dom prifesor a slobozit la foc automat, cam o carte la 50 de zile! Ăsta da, record, neicusorule, puicusorule!  
Alo, stimați domni de la Guiness Book Of World Records, sînteți, bre, pe fază? 

Arte & Meserii / pe cale de dispariție/ (1)

Geamgerie
„Lefuir”, care va să zică, „șlefuiri”. 
Lipsesc „ș”-ul și „i”-ul, mîncate de vreme... 

Sloganul meșterului geamgiu: 
Mai întîi ți-o găurim şi apoi ți-o șlefuim!

(foto: © B.-L. S.)

Jurnal rustic (1)

Nu, nu e șarpele casei ci, poate, doar o rudă îndepărtată a lui (trăitoare printre ierburile înalte din preajma căsuței noastre la Iedera) ori, mai degrabă, o verișoară îndepărtată a dragonului de Komodo. O Squamata, pre numele ei științific (am citit io nu știu pe unde că le-ar zice), gușter pre românește. Sau șopîrlă, că habar n-am cărei familii de reptiliene aparține, de fapt, făptura asta delicată, apărută ca din senin, într-o amiază toridă de iulie, de cine știe unde (poate, chiar de pe celălalt tărîm, de ce nu?), să se încălzească lîngă noi, pe-o bucată de piatră încinsă de soare...
(Iedera, sîmbătă, 18 iulie 2015)


Haihui printre cuvinte și sunete


„Am fost un singuratic, un antisocial şi nu aveam idee despre nimic. De aceea, am devenit actor (...). Sînt un actor pe care îl poţi închiria pentru un film.” 
Sir Anthony Hopkins

„And The Waltz Goes On”
Orchestra André Rieu
(compoziție de Sir Anthony Hopkins)


Haihui printre sunete și imagini


Dancing is the loftiest, the most moving, the most beautiful of the arts. 
For it is no mere translation or abstraction of life. 
It is life itself.” 
Henry Havelock Ellis

J. S. BACH Prelude
Alessandra Ferri & Sting

marți, 18 iulie 2017

Memento

Astăzi se împlinesc 79 de ani de la trecerea în eternitate a 
Reginei Maria a României
(Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha), 
mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei 
(n.29 X 1875, Eastwell Park, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord – 18 VII 1938, Castelul Pelișor, Sinaia, România)

„Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdatoare, foarte răbdatoare. (...) Te binecuvantez, iubită Romanie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trait în inima mea şi ale cărei cărari le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii, tu, veşnic îmbelşugată, fii, tu, mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.”
„Viaţa mea a fost intensă şi plină, experienţele mele, diverse şi cu siguranţă deloc serbede, chiar dacă lumina şi umbra s-au jucat mereu cu ea. A fost viaţa unei femei care n-a uitat niciodată că era femeie, deşi de multe ori a avut de jucat rol de barbat.“
„De acum înainte nu vă voi mai putea trimite nici un semn; dar mai presus de toate, aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare”.
Regina Maria


Împreună cu soțul său, Regele Ferdinand I al României



Alături de Princepele Mihai, nepotul său, viitorul Rege Mihai I al României




luni, 17 iulie 2017

Haihui printre cuvinte

Norocul este rotund. Se scrie cu doi de «o». Roata norocului se întoarce cînd spre tine, cînd spre mine, cînd spre el. În dreptul unora o uită Dumnezeu, la alții trece repede. Degeaba fugi după noroc, spune o vorbă bătrînească, trebuie să fugă norocul după tine. Alta pretinde însă că norocul și-l mai face și omul. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune în sac. (...) Pentru unii, norocul se măsoară în bani. Visătorul nesocotește banii ca să aibă noroc la vise.
Doamne norocuțul meu,
L-au băut boii-n pârău.
Nu știu, boii l-au băut
Sau noroc eu n-am avut.
În esență, asta e problema, dacă ai avut noroc și l-ai pierdut sau n-ai avut niciodată. 
Ca să-l cauți însă, trebuie să știi ce cauți și cîți știu ce caută, cînd e vorba de noroc?”

Irina Nicolau
(1994)

Haihui printre sunete...


...sau un posibil răspuns (simplu) la o întrebare care îi frămîntă pe mulți: de ce ai noștri sînt unde sînt iar ai lor sînt într-o cu totul altă parte: pentru că ai lor știu foarte multă muzică. Iată doar două dovezi cît se poate de elocvente...

joi, 13 iulie 2017

Gîndul zilei

„Dumnezeu are grijă de evenimentele prin care trecem. Noi, însă, trebuie să avem grijă cum trecem prin ele!”

(din apoftegmele Sfinților Părinți ai Pustiei)

Haihui printre sunete

U.K.


Haihui printre cuvinte

Ți-am spus de atîtea ori, nu te mai bate cu proștii, că te răpun... Ce crezi tu, pe urma cui am suferit eu în viață? Pe urma deștepților? Prostia, suverana prostie e totdeauna mai tare. În zadar lupți frumos cu tăeturi fine de floretă, el lovește greu cu lăstarul în vîrful capului. Și în zadar rispești spirit și vervă, el e tare ca piatra. Cum să-ți spun, prostul are o concepție telurică a vieții. Uite, așa își înfundă ochii și urechile, își înfige capul în pămînt ca struțul, ridică spatele și trec pe deasupra lui toate curentele... Nimic mai greu decît să cîrmuiești proștii... Ei au un instinct de împotrivire organică...” 
Caragiale