luni, 31 octombrie 2016

Gîndul zilei

„Inteligența nimicește planurile tiranilor; e lege ca dreptatea și adevărul să triumfe asupra puterii și minciunii.”
Nicolae Bălcescu

Clin dʼoeil





Haihui printre cuvinte

„Privește oamenii, pipăie, adulmecă mirosurile morţilor și ale celor vii, gustă ţărîna și hrana și plasticul și fierul, ascultă, ascultă pînă cînd vei pricepe că totul e făcut din carne și oase, nepoate. Din carnea și oasele trupului tău. Și atunci o să crești. Du-te la tatăl tău și privește-l, pătrunde-te de el așa cum e acum, ca părinte care pleacă departe, foarte departe de noi. Pătrunde-te de el cum o făceai și cum o faci cu apa din rîul copilăriei tale, pătrunde-te de tatăl tău ca și cum ai vrea să înoţi între viaţă și moarte, pe acest hotar pe care devenim cu toţii călătorii morţii. 
Hai, du-te!” 
Marius Daniel Popescu
(„Simfonia lupului”)

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Haihui printre cuvinte, sunete, imagini

"A fost vocea dură a sensibilităťii."
Pedro Almodovar
(despre Chavela Vargas)

 

joi, 27 octombrie 2016

Despre Ion Stratan la Radio Wyll Fm. 21.10.2016


Haihui printre sunete

Snarky Puppy 
 Live at The Stockholm Jazz Festival
 2013

Haihui printre imagini (eternități de-o clipă) (I)

„[Prietenii]Sînt pentru mine aproape totul. Stau şi tremur ca o frunză cînd aştept să vină un prieten, mă întristez ca o mătrăgună cînd întîrzie, mă usuc şi cad ca o frunză după ramură cînd nu vin, mă îngălbenesc cînd îmi spun la telefon că au uitat să vină şi înfloresc atunci cînd îi văd.”

Ion 
Stratan
(în volumul 
Convorbiri la lumina gîndului. Despre fragilitatea vieții, iubire, prietenie și alte închipuri
de Bogdan-Lucian Stoicescu; Editura Mythos, Ploiești, 2016)
Cu Nino...

Cu Valter și Cochi...
Cu Valter, Mihai și Cochi...
Cu Cochi...

Cu Dan...
Cu Iova, Nino și Jean...
Cu Vali și Vlad...
Cu Petre...

Cu Marian...

Cu Mihăiță, Mihai, Anca, Nelu, Suzana, Cochi, Ema, Florin, Valter și Nicu...
Cu Marian...
Cu Diana, Alina, Laura și Ruxandra...

Cu Cătălin și Cochi...
Cu Alma, Cătălin, Cochi și Ioan...
Cu Mihai și Constantin...
Cu Valter, Mihai și Cochi...
Cu Mihai și Ștefan...

Cu Florin, Mihai și Vlad...

Cu Radu, Dorina și Ioan... 
Cu Valentin și Leonard...
Cu Miki...
Cu Christian și Codruț...

Hai-hui printre cuvinte


„Dacă-i spui vîntului secretele tale, 
să nu te miri că el le va împărtăși copacilor” 
Kahlil Gibran

(foto: © Fred Holland Day, c.1898)



miercuri, 26 octombrie 2016

Haihui printre sunete

Yaël Naïm


Haihui printre imagini







Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir

Icoană rusească a Sf. Dumitru 
(cca. 1275–1300) 
Galeriile Tretiakov (Moscova)
Troparul
Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, 
purtătorule de chinuri, 
pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. 
Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, 
așa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Gîndul zilei


„O iubire fără fapte bune este moartă, 
iar o faptă bună fără credință este oarbă, ea nu lucrează în sensul iubirii”
Gheorghe Calciu Dumitreasa

Haihui printre cuvinte

(foto: © Bogdan-Lucian Stoicescu, oct. 2015, New York City) 

marți, 25 octombrie 2016

Astăzi, 25 octombrie, Regele nostru împlineşte 95 de ani! Să ne trăiţi întru mulţi ani, Sire!


Nu văd România de astăzi ca pe o moşternire de la părinţi, ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noştri.
Coroana Regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei. Coroana este o reprezentare a statului în continuitatea lui istorică.”
„Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Regele Mihai I al României



Să ne trăieşti întru mulţi ani, Măria Ta!*

Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul.”
Regele Mihai I
Cred că aveam vreo 7-8 ani, nu mai mult şi-mi amintesc cum bunicul, de 10 mai, 25 octombrie şi 8 noiembrie (aceste date mi s-au întipărit în memorie pentru că el le încercuia, an de an, cu roşu pe calendarul creştin-ortodox lipit pe perete, sub icoana cu candelă), punea la fotografia în „sepia” a Regelui (care îl înfăţişa pe Majestatea Sa, Regele Mihai I, tînăr, costumat în uniformă militară de gală, fotografie înrămată şi aşezată la loc de cinste, lîngă icoana a cărei flăcăruie nu se stingea niciodată) o mică eşarfă tricoloră, în fiecare an, alta... Apoi, lua o poziţie marţială şi, pus la şapte ace, îmbrăcat fiind cu hainele lui de sărbătoare cele mai bune, spilcuit, proaspăt bărbierit şi pomădat, avînd în mînă un pahar de cristal cu picior, plin pe jumătate cu un vin gălbui („Busuioacă de Bohotin”, aveam să aflu eu mult mai tîrziu, de la bunica, un vin care-l costa bani grei şi pe care îl bea doar el, la prilejuri deosebite) şi, cu faţa către fotografia lui Vodă, zicea cu glas tunător: Să ne trăieşti întru mulţi ani, Măria Ta! Apoi, dintr-o răsuflare, golea paharul ăla cu vin. Eu stăteam smirnă lîngă el, abia răsuflînd, în poziţie de „drepţi”, cu mîinile lipite la o vipuşcă imaginară a pantalonilor (îmbrăcat „cuviincios” şi instruit de însuşi bunicul) şi îl priveam de jos în sus, emoţionat la culme. Odată ceremonialul încheiat, bunicul îşi aprindea o ţigară din foiţă, pe care şi-o răsucea singur dintr-un tutun blond, aromat (pe care-l ţinea într-o tabacheră de argint) şi, învăluit în nori groşi de fum albăstrui-parfumat, îmi spunea poveşti fabuloase cu regi şi voievozi, începînd cu Burebista şi terminînd cu Regele Mihai I (care poveşti, dacă mă gîndesc eu bine acum, cred că erau „adaptate” de el pentru a le înţelege eu). Tîlcul unora dintre aceste poveşti îl pricepeam, de bine de rău, cu mintea mea de atunci, însă pe al altora, aveam să-l pricep mult mai tîrziu. Ce-am reţinut cu străşnicie eu, ţîncul care eram pe atunci, a fost că noi, românii, am avut regi de cînd ne ştim iar faptul că, atunci, în anii ’60, nu mai aveam, era o tragedie de neînchipuit, neplăcută la culme pentru cei mari, printre care se prenumărau şi bunicii mei. De altfel, bunicul, ori de cîte ori avea prilejul, îi spunea bunicii, pe un ton plin de siguranţă şi extrem de sobru, însă cu o anume linişte în glas, că vor veni americanii, nu ne vor lăsa ei pe noi de izbelişte şi că Regele nostru va fi iar la „cîrma ţării”, adică acolo de unde l-au alungat cu samavolnicie „păcătoşii de bolşevici”. Nu prea înţelegeam eu în acei ani de unde şi de ce să vină americanii şi ce legătură era între aceşti americani şi Regele nostru. Cum nici despre „păcătoşii de bolşevici” nu prea ştiam eu mare lucru, decît că erau ruşi şi că nu-i iubea nimeni din jurul meu şi că bunicul îi înjura de mama focului, gospodăreşte, birjăreşte, ori de cîte ori aducea vorba despre ei. L-am întrebat eu odată, despre toate acestea dar mi-a spus că nu sînt treburi pentru copii şi că o să aflu mai multe cînd o să mă fac mare. Nu-mi spunea decît că bolşevicii şi comuniştii sînt cei mai mari duşmani ai Regelui nostru şi că-s doar o şleahtă de hoţi, de proşti şi de depravaţi şi că, dacă ţara nu va fi condusă iar de Rege, va fi vai şi-amar de soarta noastră! Drept pentru care, eu, încă de atunci, am considerat ca aşa e normal şi bine, să fim conduşi de un rege iar ţara noastră să se numească Regat şi nu republică. Poate de aceea n-am înţeles eu nici pînă în ziua de azi sintagma „a fi sau a nu fi monarhist / regalist”. Cum vine treaba asta? Ca şi cum am fi membri ai unui partid oarecare sau ai unor secte??? Căpătasem convingerea (insuflată de bunicul, evident şi cu care am rămas pînă în ziua de azi) că toţi românii, dar absolut toţi trebuie să fie de partea Regelui nostru cel drept şi bun. Mai cu seamă pentru că Regele, aşa cum îmi mai spunea apăsat bunicul, e unsul lui Dumnezeu pe pămînt şi trebuie respectat ca atare, pentru că tocmai de aceea, după Bunul Dumnezeu, continua el, Regele este mult mai important decît toţi sfinţii ăia pe care-i vezi tu în calendar, drept pentru care el trebuie să fie persoana de cea mai mare însemnătate din viaţa oricărui bun român, pentru că el, dincolo că e trimisul lui Dumnezeu pe pămînt, mai înseamă şi altceva: el e însuşi Patria… Aşadar, toţi românii care cred în Dumnezeu, imediat după El, trebuie sa creadă în Regele lor… Apoi, vin toate celelalte… 

Avea dreptate bunicul: 
Nihil Sine Deo  Nihil Sine Rex 

Şi, în ciuda trecerii anilor şi a plecării bunicului meu în lumea celor drepţi, această convingere nepreţuită mi s-a înrădăcinat, parcă tot mai adînc, în suflet. Și care convingere, iată, în aceste zile, mi s-a confirmat, o dată în plus. Ca și cum ar mai fi fost nevoie…

Cred că bunicul meu, acolo pe unde o fi, e, în sfîrşit, fericit… 

Drept pentru care, voi încheia, nu înainte de a repeta și eu urarea bunicului, așa precum o spunea dumnealui în urmă cu mult timp: 
Să ne trăieşti întru mulţi ani, Măria Ta!” 
© Bogdan-Lucian Stoicescu 

* Din volumul aflat în pregătire, Tinerețea obișnuită a tînărului Toma. Texte, închipuiri și alte razne


Haihui printre sunete


Buddy Rich, acest John Bonham al jazzului...


Haihui printre imagini


Haihui printre cuvinte

„- Nu l-a mai prins?
- Poftim?
- Pe pește.
- A, ba da, sigur că l-a prins.
- Are un sfîrșit frumos?
- Păi... N-aș zice. 
Bătrânul a legat peștele de barcă. 
Trebuia să ajungă la țărm. 
Peștele a sîngerat, au venit rechinii și l-au devorat. 
N-au mai lăsat nimic.
- Un chin fără rost, nu?
- Ba nu. Depinde cum privești lucrurile. 
Bătrânul și-a întâlnit cel mai mare adversar, 
tocmai cînd credea c-a încheiat capitolul ăsta. 
S-a identificat cu peștele. 
E ca și cum l-ar fi respectat mai mult pentru că lupta.
- De ce nu l-a lăsat liber?
- Bătrînul rămîne bătrân, peștele tot pește e. 
Trebuie să rămîi tu însuți în lume, cu orice preț.”

(dialog între Denzel Washington și Chloë Grace Moretz în pelicula „The Equalizer”, 2014)

Gîndul zilei


„Omul are nevoie de doi ani pentru a învăța să vorbească și de 60 pentru a învăța să-și țină gura!” 
Lion Feuchtwanger

joi, 20 octombrie 2016

Haihui printre sunete


Hai-hui printre cuvinte


„Lăsaţi-mi duşmanii să se devoreze unii pe alţii.”
Salvador Dali

Gîndul zilei


Hippies wanted peace and love. 
We wanted Ferraris, blondes and switchblades." 

Alice Cooper


Lumea în care trăim. Jurnal de-a bușilea (1)

SALAM ŞI PÎINE. Într-o seară, după 8, în parcarea unui supermagazin dintr-un cartier mărginaș, cu Anca. Un puşti de vreo 8–9 ani, curățel și neagresiv, ne roagă, extrem de politicos, să-i dăm lui coşul, după ce descărcăm cumpărăturile. Voia cei 50 de bănuţi. Îl întreb, într-o doară, ce face cu ei. Extrem de sigur pe el îmi răspunde că azi, la şcoală, a fost consiliu profesoral şi a putut scăpa mai devreme şi aşa a putut veni aici, în parcare, să mai cîştige un ban. „Mîine am şase ore şi vreau să-mi cumpăr mîncare! Salam cu pîine...”, ne spune extrem de serios şi la fel de sigur pe el. După aceste cuvinte l-am privit cu atenţie sporită. 
L-am mai întrebat la ce şcoală învaţă. „La generală 17, din «Dorobanţi»”, conchide fără echivoc. Întîmplător, ştiam şcoala respectivă, aflată, undeva, într-o sărăcăcioasă mahala ploieşteană. „Măi, să nu mă minţi!”, îi mai spun sobru, în timp ce-i întind ceva bani şi coşul golit. Îi ia cu demnitate, ne mulţumeşte frumos şi spune ca pentru el, plecînd cu coşul spre intrarea magazinului: 
„Păi cînd îţi ghiorăie burta de foame, domnule, mai poţi să minţi?” 
(2011)

miercuri, 19 octombrie 2016

Gîndul zilei

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gîndeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.
GeoBogza

Remember Nino


„Moartea unui prieten este repetiția generală a propriului tău sfîrșit.” 
Gabriel Liiceanu






(…) pelticii
Piticii, miticii tăcură. O, tu, seară
dură din cenuşile de mai an

Tu, curgere luminoasă a vremii
în o mie de stele, steluţe

Aplecaţi cu privirea de rouă
Cînd sufletul se taie-n două
în timpul dus şi în timpul ce vine

Unii beau, alţii nasc, alţii
Pur şi simplu păşteau şi ne pasc

Va fi o moarte fără viaţă
Şi o seară fără dimineaţă

(…)
Cine a fost
Întîi, viul sau mortul?
Întreabă-mă după ce părăsim
Cortul.

Ion Stratan
(1 oct. 1955 – 19 oct. 2005)

(Pentru LiviaIoan MihaiMihaiCatalinTraianFlorinConstantinFlorin,Leonida CorneliuIoan Vintilă, Gabi, ŞtefaniaLianaIoanIonElaMos NelutzuArthur, Letiția Ilea, ValterMarianaEugenCostinCălinMikiBoris, Nicolae Stanciu, Martin Culcea, Florin Manole, Florin Iaru, Bogdan dar și celorlalți dragi prieteni ai poetului ale căror nume nu-mi vin acum în minte...)

marți, 18 octombrie 2016

Haihui printre cuvinte

Bob Marley

Adăugați o legendă
Mama a fost cîntăreață de gospel. Acestea au fost primele cîntece pe care le-am ascultat. Am început prin a cînta. Abia după aceea am învățat să scriu. După care am început să cînt la un instrument. Am învățat chitara singur. 
Nu am nici o religie. Este un lucru natural, pe care doar îl simt.
Cu reggae, aveți o muzică 3 în 1: un ritm vesel cu un sound trist și o vibrație bună. Un ritm terestru. Rădăcinile. Iubesc toate muzicile. Însă rock-ul are nevoie de neoane. De multă lumină. Cu muzica reggae, însă, poți fi oriunde. Încerc să fiu cît mai firesc, exploatîndu-mi la maximum inspirația. Am încă foarte multă muzică în mine, ani de muzică.
Mulți au convingerea că muzica reggae va dispărea în curînd. Ei nu știu, însă, că muzica reggae, ca și cea rasta sînt inepuizabile. 

(Foto: © Tuff Gong Books)

Eu cred că sîntem niște copii care l-au văzut pe Dumnezeu. Muzica reggae vorbește despre realitatea imediată. De acolo ne vine puterea. Muzicienii rasta iubesc Pămîntul, viața, nu moartea.


Acest mesaj, «I Shot Thr Sheriff», este un soi de declarație diplomatică. Trebuie citită printre rînduri. Am împușcat șeriful, vrea să zică: am omorît Răul. Nu e vorba despre un șerif adevărat, e doar un simbol al răului. Al felului în care răul se manifestă... Oamenii care te judecă mereu și pe care tu nu îi mai suporți. Și atunci explodezi. Explodezi și gata. Cîntecul ăsta al meu vehiculează doar un mesaj... Eric Clapton mi-a spus odată, după ce am terminat de cîntat, că nu înțelege sensul cuvintelor mele din acest cîntec... Pentru că lui îi place tare mult melodia, iubește acest gen de muzică și tocmai de aceea o și cîntă cu mare plăcere. Altădată, Elton John a exclamat: «Nu mă împușca, eu nu-s decît pianistul!» iar Bob Dylan: «Ia-mi insigna de șerif, mamă, nu vreau să împușc pe nimeni!»... Acest cîntec, în afară de Eric Clapton, nu a convenit altcuiva.


Sînt foarte mulți care se pricep la foarte multe lucruri, dar care, de fapt, nu știu nimic.”

Bob Marley


(Fragmente din volumul „La Sagesse et l’espoir” / „Înțelepciunea și speranța”, ed. Michel Lafon, Neuilly-sur Seine Cedex, 2011; titlul original „56 Hope Road. Plain and Simple Wisdom; ediție îngrijită de Cedella Marley; traducere din limba franceză și adaptare; © B.-L. S.)

Gîndul zilei

Nu, nu sunt fericit și probabil ca n-am să fiu niciodată. Ăsta-i adevărul! Există și oameni inapți de a gusta fericirea. Pentru ei, această fericire nu-i decît un cuvînt rece, înscris în dicționar la litera cuvenită. Incontestabil că eu fac parte din această categorie.
Cioran 

Clin dʼoeil





La un examen, toti studenții așteptau liniștiți în amfiteatru. La un moment dat, intră profesorul.
– Întrebare de nota 10: „Știe cineva cum mă numesc?”
 
Liniște de mormînt. 
– Atunci, să vă pun o întrebare de nota 5: „La ce disciplină aveți azi examen ???”
Liniște. De undeva, din spate, se aude o o voce șoptită:
– Nemernicuʼ dracului, ăsta e pus să ne pice!!!


luni, 17 octombrie 2016

Haihui printre cuvinte

Am împlinit douăzeci de ani. Sunt copil de părinți sărmani și fără nume. 
Am rămas, după moartea lui tată-meu, singurul sprijin al mamei și al sori-mi. 
Am învațat atâta școală câtă, la limită, mi-ar fi de ajuns să mă pot apuca de învățătura dreptului... 
Am o educație nu tocmai îngrijită, fiindcă părinții mei n-au avut mijloace să-mi dea una aleasă... 
Pe lângă asta, sunt, slavă Domnului!, sănătos și voinic; duc bine la tăvăleală; dovadă că pot fi, în același timp, și sufleor și copist la teatru, și corector într-o tipografie mare, la două ziare, și dau lecțiila niște copii; așa că pot, cu una, cu alta, cîștiga destul cu ce să ne susținem eu și familia. 
Caragiale