vineri, 30 septembrie 2016

Dilemă

Aseară am fost la un pub oarecare, undeva, cu cineva. M-am simțit extraordinar, însă cred că am băut un păhăruț, două, în plus, că, azi de dimineață, cînd m-am trezit, nu numai că nu mai știam unde mă aflu, ba mai mult, în ruptul capului, nu-mi mai aminteam cu cine am fost aseară și unde: cu Iulia Albu la Alba Iulia? Sau viceversa? Foarte ciudat... 

Sfîrșit de septembrie. Amurg la Iedera...






Fotografii de © Bogdan-Lucian Stoicescu

Haihui printre imagini

© Irina Sidorenko

Gîndul zilei

Se spune că, odată, un arhiereu, la un festin, a fost întrebat ce crede despre viaţa de apoi. Zîmbind, el a răspuns: ,,Ei, se şi exagerează foarte mult!”

Haihui printre cuvinte

Cîteodată simt cum respiră viața în lucruri; de exemplu, mi se întîmplă să stau singur în amurg, atunci cînd lumina se umflă de energii ciudate, ce fac să se audă șoaptele obiectelor: este o dilatare de forme, de sunete, de culori, și de gînduri ce se amestecă toate într-un vîrtej; atunci se petrece depășirea stării de materie, ce se surpă cu dulce lentoare în altceva. Ați auzit vreodată acel gurluit al porumbeilor sălbatici, acea senzuală frecare a sunetelor în aer ca și cum o planetă trece pe lîngă altă planetă și atunci au loc picurări de muzici nemaiauzite în timpanele noastre tocite de uzura efemerității, crăpate de o rumoare viscerală?” 
Marin Mincu 
(„Intermezzo”, I)

joi, 29 septembrie 2016

Cumințenia pămîntului


Haihui printre imagini

Umberto Brunelleschi (1879 –1949) s-a născut în Italia, stabilindu-se ulterior în Franța (1900), unde a desfășurat o susținută activitate ca tipograf, ilustrator de cărți și scenograf. A fost și un excepțional designer vestimentar, colaborînd cu cele mai importante case și reviste de modă franțuzești din epocă.

Între cele două războaie mondiale el a creat costume pentru mai multe teatre, printre care Folies Bergère din Paris, Roxy din New York și Scala din Milano. Dintre cărțile ilustrate de el, pot fi amintite opere precum Candide de Voltaire, Contes du temps jadis de Charles Perrault și albumul Les Masques et les Personnages de la Comedie Italienne.













Hai-hui printre cuvinte



4. Așadar deștertăciune este să cauţi cinste, dregătorii și scaune înalte. Deșertăciune este să umbli după poftele trupului și să vînezi plăceri care la vremea potrivită vor aduce grele pedepse asupra ta. Deșertăciune este să dorești necontenit viaţă lungă și să nu porţi de grijă să duci o viaţă bună. Deșertăciune este să îţi pironești privirea numai la vremea cea de faţă și pe cea viitoare să o pierzi din vedere. Deșertăciune este să îţi lipești inima de ceea ce trece ca fumul și să nu te grăbești spre locuinţa unde sunt bunurile cele netrecătoare.
5. Adu-ţi aminte adeseori de ziua aceea: «Ochiul nu se satură de cîte vede și urechea nu se umple de cîte aude» (Ecleziast, 1.8). Învaţă dar să-ţi dezlipești inima de bunurile văzute și să o înalţi la cele nevăzute, că cei ce urmează poftelor lor își pîngăresc conștiinţa și pierd harul lui Dumnezeu. 
Thomas à Kempis, 1441

Gîndul zilei


miercuri, 28 septembrie 2016

marți, 27 septembrie 2016

Gîndul zilei

În România, a aloca bani pentru lupta împotriva corupţiei este ca şi cum s-ar da vodcă pentru combaterea alcoolismului. Și cînd mă gîndesc că în Rusia, pînă în 2011, berea nu a fost considerată bautură alcoolică!

Haihui printre imagini

Ploiești


Gyuri

Odată cu moartea lui Gyuri a dispărut o bucată zdravănă de umor românesc, însă dintr-acela de cea mai bună calitate. Pentru că mintea i se mișca extrem de rapid, a fost, cred eu, unul dintre improvizatorii noștri de geniu. Care improviza așa precum respira. Precum Toma Caragiu, bunăoară... Fără Gyuri, „Divertis”-ul n-ar fi avut absolut nici un haz (vorbesc despre „Divertis”-ul cel de dinainte de ʼ89 și acela din anii ʼ90, că după, hélas!, s-a diluat pînă la disoluție). Grup pe care, apoi, l-a și părăsit, simțind, probabil, că locul lui e în cu totul altă parte. Spun aceia care l-au cunoscut că era un om vesel. Tot ce se poate. Însă dacă-l priveai și-l ascultai foarte atent, depistai  un haz de necaz și-un rîsuʼ-plînsuʼ în tot ceea ce însemna ființa lui.
Nu știu cît de mare cîntăreț sau „cantautor”, cum se spunea pe vremuri, a fost. Am cîteva dintre albumele sale, pe care, cînd și cînd, mi le pun la învîrtit sub acul bătrînului meu pick-up. Ascultîndu-le, sînt stăpînit de senzația că acele cîntece și „versuri” aparțin, mai degrabă, nu unui interpret de muzică în accepțiune obișnuită a termenului, ci unui om care încearcă să-mi transmită, în felul lui, propriile trăiri și gînduri, propriile amărăciuni și bucurii, bref, propria-i viață. Cu ironie, cu un umor sănătos, cu duioșie și tristețe, cu melancolie și, uneori, cu sarcasm...  
Lucruri pe care, mai lesne, n-ar fi putut să le povestească în alt mod.
Nutresc convingerea că Ioan Gyuri Pascu a fost un un recitator tragic.
Un aed contemporan.


Clin dʼoeil






Ştire: 
„Ieri, în piaţa centrală a oraşului, jandarmii au dispersat o demonstraţie a sado-masochiștilor. Plăcerea a fost maximă, în ambele tabere!”

Haihui printre cuvinte





Contabilitate

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi, 
Câteva momente când era să fim frumoşi, 
Câteva momente când era să fim geniali, 
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos – 
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere, 
A căror inţelepciune am eliminat-o treptat.

Şi, în sfârșit, o soartă
Şi cu încă o soartă ( de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ținem – una, 
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).

Marin Sorescu
(1936 - 1996)



luni, 26 septembrie 2016

Haihui printre sunete

Gîngurelile scoase de bebeluși, atît de plăcute într-o primă fază, însă de multe ori fără o pricină anume, se transformă, încet-încet, în orăcăituri, care dau în chirăieli care, apoi, se transformă în adevărate urlete, care pot dura de la cîteva zeci de minute, pînă la ore, dacă pruncuțul este perseverent și bine dotat fizic. Spre exasperarea mămicilor, bunicuțelor și a celor care se află în preajmă. Numai cine n-a „ascultat” astfel de recitaluri nu știe ce înseamnă să fii scos din minți (de multe ori în plin miez de noapte) de astfel de manifestări ale micilor tiranosauri alintați care, chiar dacă n-au nimic, urlă atît de convingător (obținînd note maxime la impresie artistică), încît ți se rupe inima cu suflet cu tot, cînd îi vezi și cînd nu mai știi ce să faci pentru a-i potoli.   
Iată o metodă, genială, în sinea ei, pe cît de simplă, pe atît de eficace, pentru a închide rapid și fără alte repercursiuni „butonul de volum” al micilor teroriști, propusă de pediatrul  dr. Robert Hamilton.

Aviz amatorilor! 


Clin dʼoeil











M-a sunat ieri o tipă:
– Vino acum! Nu-i nimeni acasă.
M-am dus. Nu era nimeni!

vineri, 23 septembrie 2016

Haihui printre sunete


Fizicianul Ernst Florens Friedrich Chladni (1756 – 1827) a studiat modul cum vibrează diferite materiale (sub formă de plăci), făcînd și determinări ale vitezei de propagare a sunetelor în diferite gaze.
Fizicianul german a continuat experienţele realizate cu plăci de sticlă de către 
Robert Hooke (în 1680, la Universitatea din Oxford), punînd la punct o tehnică de vizualizare ale diferitelor tipuri de vibraţie. 
Procedeul de a presăra nisip şi a produce diferite figuri pe plăci metalice sau de lemn, de exemplu, prin frecarea marginii unei astfel de plăci cu un arcuş de vioară, a fost descris de Chladni în volumul „Entdeckungen über die Theorie des Klanges” (Descoperiri în teoria sunetului, 1787). În momentul cînd placa oscilează pe unul dintre modurile sale de vibraţie, nisipul se ordonează în punctele de minim (nodurile vibraţiei), formând diferite figuri geometrice.






Mutilarea orașului la bătrînețe

Foștii noștri edilii de pînă mai an (cîțiva dintre ei aflați în arest la domițil, alții deveniți penali, mulți pe cale de a deveni), în frunte cu interimarii, s-au întrecut în a lua tot soiul de „inițiative” care de care mai „originale” și lipsite de orice noimă privind „urbanismul” (și-așa jalnic) orașului nostru... 
Tăieri de copaci făcute anapoda, părăduirea banilor europeni pe liniile de tramvai (chiar, unde-s vechile linii devenite „fier vechi”?), tot felul de lucrări de „reabilitare” făcute de mîntuială, cîrpăceli de străzi denumite pompos „asfaltări”, înlocuiri de conducte de apă-gaze-canalizare făcute cu tehnologii actuale dar cu metode de secol XIX însă mult mai prost, întreținerea „curățeniei” străzilor, parcurilor și spațiilor publice cu „utilaje” ca acum 100 de ani (mături, tîrșuri, tîrnuri, lopeți, pubele etc.), însă toate pe foarte mulți bani publici și „realizate” exclusiv de firme „agreate” iar mai nou, tăierea cu flexul a celor 20 de stîlpi interbelici pentru iluminatul stradal, datînd din anii ̓ 30 ai secolului trecut (scăpați ca prin minune de furia demolărilor ceaușiste devastatoare din anii ̓ 80), amplasați pe bulevardul Republicii (stîlpii sînt din fontă și au valoare de patrimoniu).
Stîlpii nu vor fi vînduți la fier vechi, vor fi amplasați intr-o zona reprezentantivă pentru municipiul Ploiești. Aceasta locație nu a fost stabilită deocamdată, au răspuns tovarășii activiști de partid(e) de la primărie, jurnaliștilor. (Oare care o fi această zonă „reprezentativă” în creierele lor odihnite???). Dar nu se știe unde, c-așa-i la noi, întîi distrugem și apoi ne gîndim (dac-o mai facem) ce punem în loc. Interesant ar fi de știut ce firmă se ocupă cu defrișatul stîlpilor, dacă aceștia tot au valoare de patrimoniu, așa cum se spune? 


p.s. A se vedea, în acest sens, dacă tot vorbim de lucrări la obiective de patrimoniu, halul în care s-a făcut în ultimii 14 ani (!) restaurarea a ½ din „Palatul Culturii”... 



Ploieștiul în anii interbelici...

... și-n zilele noastre.
(sursa foto:  www.observatorulph.ro)
(sursa foto:  www.observatorulph.ro)