vineri, 22 ianuarie 2016

NORII


In memoriam

PETRU CREȚIA 
(21 ianuarie 1927, Cluj –14 aprilie 1997, București)


„Petru Creţia este autorul uneia dintre cele mai originale cărţi din literatura română: Norii
Nici Urmuz, cu bizarele lui reprezentări rezultate din funcţionarea anarhică a limbajului, nici Tzara, inventatorul unei loterii lingvistice ingenioase, care a făcut furori în Occident, nu au reuşit să-i surprindă într-o asemenea măsură pe cititori. 
În agitatul sfârşit al secolului douăzeci, împins şi înghiontit din toate părţile de oameni grăbiţi, Petru Creţia s-a ocupat cu observarea visătoare şi descrierea norilor. 
Dacă mai adăugăm că aceasta se petrecea într-o ţară comunistă, în care înălţarea privirii spre cer putea fi considerată o activitate suspectă, avem reprezentarea completă a îndrăznelii lui, nu doar artistice. 
Alex Ștefănescu

„Privește cerul ca pe o simplǎ întîmplare
și-are sǎ-ţi parǎ mai frumos,
și ai sǎ fii mai fericit în veșnicia clipei fǎrǎ timp.” 
„Aerul, marele ocean de aer, doarme adînc și viseazǎ,
iar visele lui sînt scrise pe cer și par sǎ însemne ceva.
Norii sînt visele pǎmîntului, sau ale aerului,
sau ale mǎrii, vise senine sau vise chinuite,
coșmare ale unei lumi care viseazǎ cǎ se mai naște încǎ,
 în chinuri, din fierbintele nimic.” 
„O suflare firavǎ împinge norii grei spre întuneric,
 ca un copil care aduce cireada acasǎ.”
 „Alunecǎ și curg cu toate formele lumii
 cǎtre fierbintele amurg 
și miros a fum și a ierburi uscate.” 
„Îndepǎrtarea seamǎnǎ în multe cu trecutul,
 iar noaptea e o mare adunare de singurǎtǎţi și de vechimi.”
„O umbrǎ pustiu-purpurie a trecut prin umbra cerului,
spunîndu-ţi:
aș putea sǎ fiu moartea și nu sînt,
 aș putea sǎ fiu un nor și nu sînt,
aș putea sǎ fiu tot ce nu sînt așa cum nu încape îndoialǎ
 cǎ nu sînt nimic din ceea ce ai vrea sǎ-ţi par sau numai ţi-aș putea pǎrea.” 
„Într-o bunǎ dupǎ-amiazǎ întunecatǎ și blîndǎ murim
și ne ridicǎm foarte încet din rumoare în tǎcere,
dintre arbori între nori,
pierzîndu-ne în lumea lor informǎ șî obscurǎ,
 lin frǎmîntatǎ de vînt, mǎturatǎ de vînt.” 

„Sǎ zbori, sǎ-noţi, sǎ te scufunzi în nori pînǎ la ceasul de amurg
 cînd patimile noastre coboarǎ, cu soarele odatǎ și se sting.” 

„Amurg; la rǎsǎrit, mase fixe de cumulus, roz incandescente,
 bogate și nete în aerul limpede; 
sub ele, fumegau în trecerea lor iute coloane negre-vinete,
 pline de un elan tenebros șî tǎcut, în spume negre.”


„Aripile de bronz ale amurgului se deschid încet, gata de zbor.” 

„Între o zi verde și una desfrunzitǎ e, în suflet,
mai puţinǎ deosebire decît între o zi seninǎ și una noroasǎ.” 

„Cerul închis învioreazǎ și încǎlzește culorile pǎmîntului,
 pe care tǎria luminii îl albise.”

„Plîng norii peste lume, peste mulţimea sufletelor, peste pomii în floare.” 


„Leneșe averse calde și bogate în blîndeţea primǎverii.”

„Arcul curcubeului, vaporos, diafan și lichid, dar ferm și parcǎ etern.”

„În neîncǎfiinţǎ fiinţînd,
sub cer, atîtea lucruri își așteaptǎ ora.” 


„Pisicile ar avea tihnǎ și timp sǎ se uite la nori,
oţioasele și visǎtoarele pisici.” 


„Cu cît ne așezǎm mai aproape de pǎmînt,
 cu-atît mutǎm în cer mai multe din priveliștile lui.”

„Vǎrsaţi peste florile noastre, ușoarǎ, apa mǎrilor pustii.”
Texte :
 Petru Creția 
(din volumul „Norii”)

Fotografii: 
© Bogdan-Lucian Stoicescu