marți, 30 iunie 2015

Haihui printre cuvinte (43)


Drumul cel mai scurt spre tine însuți

În primăvara anului 1979 a trebuit să fac cele șase luni de stagiu militar cu termen redus la o unitate de infanterie din marginea Bacăului. În unele amieze, spre seară, plutonul meu era dus pe niște câmpuri –asta se întâmpla în mai – de unde se vedeau la dunga zării, nimbate de albastru, dealurile pe care erau așezate două sate de ceangăi, unul dintre ele numindu-se Luizi Călugăra. La o depărtare de zeci de metri unul de altul, cu automatul fără încărcător și masca de gaze alături, eram lăsați acolo o oră, două sau trei... Pe câmpurile acelea mi-am amintit de-o carte a lui Iovan Ducici, Cetăți și himere, și de „liniștea din împrejurimile Romei”. Ducici fusese unul dintre miniștrii plenipotențiari interbelici ai Iugoslaviei acreditați la București și, pentru a-i face plăcere, în spirit foarte românesc, gazdele sale i-au tradus volumul pomenit, un altul la fel de frumos, Comoara împăratului Radovan, și o plachetă de aforisme.
Nu era prima oară când atmosfera sau clima unui loc trezeau sugestii livrești. În 1982, an cu o iarnă nespus de blândă, în Ajunul Crăciunului, treceam cu un prieten prin Cișmigiu, el în talie, eu îmbrăcat cu un trenci subțire. Vremea blândă  și umedă m-a făcut să exclam: „Parc-am fi la Roma!”. Nu fusesem niciodată acolo, însă mi-a venit în minte o frază din romanul lui Pier Paolo Pasolini, Una vita violenta: „Roma tutta era gocciolante”. 
Dan Ciachir
(Drumul cel mai scurt spre tine însuți, editura Timpul, Iași, 2015)

miercuri, 24 iunie 2015

Mai mult ca moartea...

Psalm real (XV)*
 Fără putere, fală, voință sau un ban
Stau singur cu mîncarea rămasă peste an
Stau singur iar în casa-mi de nedereticat
Neridicat la masă și singur cu un pat
Ca o lumină-n lampă, ca steaua fără plozi
Sunt fluturii doar îngeri și clipele Irozi
Sunt singur fără Tine, Tu, Doamne, Tu, Iubire
Ce ești înfăptuire și ești nemărginire
Mai singur ca Psalmistul mă-ntreb pentru o dată
De merită și viața atîta lăudată
Fără vedere, auz, fără plecări, nădejde
M-arunc în somn bicisnic și singur între perne
Și-n inimă nu-mi joacă lumina unei vieți
Stau, de materii grele și tot privesc pereți
Și-acum, cînd semnul crucii pe foaie îl însemn
Văd în icoane sensul rupînd putridul lemn

Ion Stratan


* Din volumul „Mai mult ca moartea”, editura Axa, Botoșani, 1997

Eveniment

Lansarea volumului TRECUTUL CONTINUU de  Ioan Groșescu P e IOAN GROŞESCU (n. 1941, absolvent al Facultății de Filologie a Universității din...