Între un Rege şi un preşedinte (IV)

„Valoarea regalităţii stă

deasupra alternativelor politice

sau sistemelor de guvernare.

Ea garantează mîndria, identitatea,

 continuitatea şi tradiţiile.

Cea mai frumoasăcoroană regală este

încrederea şi dragostea românilor,

iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.”

Regele Mihai I

Statuia Vînătorilor la 1901

Despre faptul că regele Carol I-ul n-a fost nici pe departe un gurmand, ci dimpotrivă, el preferînd feluri de mîncare specific româneşti, gătite cumpătat în cel mai tradiţional mod cu putinţă, stau mărturie şi cîteva relatări apărute în ziarele din epocă (12 octombrie 1897), după venirea la Ploieşti a Suveranului însoţit de principele Ferdinand şi alaiul regal. Vizita fusese ocazionată de dezvelirea celebrei statui a Vînătorilor (monument ridicat prin subscripţie publică, operă a artistului George Vasilescu, dedicat memoriei prahovenilor din „Batalionul 2 Vânători”, condus de Alexandru Candiano-Popescu, care a contribuit hotărîtor la prima mare victorie românească din Războiul pentru Independenţă, atacul de la Grivița, de la 30 august, 1877), onoare care i-a revenit lui Carol, după care, înaintea retragerii spre Bucureşti cu trenul regal, monarhul şi-a exprimat dorinţa să intre în celebrul restaurant din Gara de Sud, al cărui concesionar era nimeni altul decît ilustrul om de cultură şi respectatul critic literar,

C.D.Gherea văzut de Jiquidi

Constantin Dobrogeanu-Gherea (pe numele său real Solomon Katz), un rus de origine evreiască, emigrat din Rusia Imperială şi stabilit definitiv la Ploieşti. El era cunoscut drept un notoriu teoretician şi un activ om politic de stînga din arealul românesc, fiind considerat drept unul dintre principalii promotori ai socialismului ştiinţific. 

Aşadar, despre restaurantul pe care Gherea îl deschisese în cea mai mare gară (şi una dintre cele mai frumoase din ţară) a oraşului „celor 200 de cîrciumi” sau „al lui Cebei”, cum mai era supranumit Ploieştiul în epocă,  se dusese buhul în toată ţara, îndeosebi din pricina mîncărurilor gustoase şi a vinurilor alese care erau servite muşteriilor. Pragul restaurantului fusese călcat, printre alţii, de nume grele ale culturii române precum Izabela Sadoveanu, I.L.Caragiale, Gala Galaction, Alexandru Vlahuţă, Anton Bacalbaşa, Păstorel Teodoreanu, Tudor Arghezi, George Ranetti, Paul Zarifopol ori Barbu Ştefănescu-Delavrancea, care nu numai că, ori de cîte ori li s-a ivit prilejul, s-au înfruptat copios din bucate şi şi-au domolit setea cu licorile divine aduse în butii pîntecoase de prin cramele Urlaţilor sau de prin alte dumnezeieşti podgorii şi servite cu mare ştaif de „feciorii” spilcuiţi ai patronului, ba au mai şi scris despre această binecuvîntată locantă. 

Gara de Sud din Ploiești
 (fotografie de epocă)

Ei, bine, Regele, însoţit de doi generali aghiotanţi, a intrat şi, după ce a inspectat în stilu-i propriu bufetul, adică fără să schiţeze vreun gest, plin de morgă, a spus celor prezenţi, răspicat, vizibil satisfăcut: „Da, da, aici se manîncă bine!”. Gherea cu întreg personalul aliniat pentru onor, s-a înclinat cu respect, jubilînd, după care Carol s-a urcat în vagonul său din trenul regal. Se spune că Suveranul le-ar fi spus mai tîrziu apropiaţilor că preferă preparatele de patiserie şi bucatele pregătite în bucătăria restaurantului lui Gherea, celor din Bucureşti. 

Regele Carol I-ul și Regina Elisabeta

Aşa cum aminteam, Regele Carol I-ul era extrem de vigilent făță de modul în care se cheltuia banul din visteria publică, deseori el solicitînd colaboratorilor deconturile marilor proiecte statale – de felul celor pomenite mai devreme – pentru a se convinge că nu există nici cea mai mică posibilitate de fraudă. Această calicie proverbială a domnitorului, pe care mulţi dintre admiratorii săi o numeau cu eleganţă chibzuinţă, îşi avea, cu siguranţă, sorgintea în condiţia materială mai modestă a ramurii familiei de Hohenzollern din care se trăgea Carol I, ai cărei descendenţi, din această pricină, aveau şanse minime de a accede la un tron european.

Caragiale văzut de Jiquidi

Cu toate acestea, o povestioară hazlie a circulat în epocă, făcînd rapid înconjurul ţării, atîta vreme cît eroul ei nu era nimeni altul decît însuşi nenea Iancu Caragiale, un mare cheltuitor, veşnic în lipsă de biştari, adept al dictonului cum că decît să le ducă grija, mai bine dorul. Aşa că, maestrul Caragiale, cînd se afla la mare ananghie, nu pregeta să împrumute bani, pe care, nu de puţine ori, „uita” să-i înapoieze. Cîțiva redactori ai  revistei „Viaţa Românească” au făcut publică toată tărăşenia cu dramaturgul ale cărui  afaceri negustoreşti dăduseră faliment şi care, rămas fără nici o para chioară, n-a pregetat să solicite o audienţă la însuşi regele Carol pentru a se… împrumuta! Regele, care aflase cam care-i suma de care are nevoie celebrul scriitor, nu s-a sfiit să-l întrebe sarcastic: „D-ta nu ştii, d-le Caragiale, că regii nu  împrumută bani?”. Nu ştim ce răspuns i-a servit magistrul, dacă i-o fi servit vreunul, cert e faptul că, în cele din urmă, după ce Suveranul l-a întrebat cam care-ar fi suma trebuincioasă, Caragiale a plusat, cerînd mai mult cu 1.500 de lei! Cînd a revenit să-şi ia banii, nu mare i-a fost mirarea cînd a primit suma exactă, adică 3.500 lei, nici un sfanţ în plus! Adevăr sau ficţiune, întîmplarea nu face altceva decît să confirme, o dată în plus, cam cît de strîns la pungă era monarhul.

Bref, în ciuda faptului că era un individ mai mult decît calculat, atît opera sa socială cît şi cea economică au fost de mare anvergură, în timpul celor 48 de ani de domnie ai săi, Regatul România cunoscînd o dezvoltare fără precedent în toate domeniile: au fost reformate din temelii finanţele, sănătatea şi învăţămîntul (îndeosebi sub ministeriatul de excepţie al lui Spiru Haret), pentru a nu mai vorbi despre dezvoltarea fără precedent a căilor ferate şi a reţelei de drumuri naţionale. Tot acest remarcabil progres economic nu avea cum să nu determine profesionalizarea ţării, în anii care urmat apărînd şi prima clasă de mijloc din istoria României.  (va urma)

© Bogdan-Lucian Stoicescu

Text apărut în „altPHel”, nr. 465, 16 decembrie – 19 ianuarie 2014, pag. 15 și la adresa: 

   http://www.altphel.ro/intre-un-rege-si-un-presedinte-iv/