Haihui printre cuvinte (36)

Despre mine nu este nimic de ştiut.
Despre ce-am scris cred c-ar fi câte ceva de ştiut.
Găsesc că textele mele sunt mai însemnate decât mine
 şi mă bucur c-am izbutit să adaug şi eu
 un ceva în plus naşterii mele fiziologice.
 Despre un ciocan, de pildă, nu e nimic de ştiut.
 Despre lucrarea ciocanului de a bate cuie, însă, da.
 Lăsând ciocanul la o parte, cred că lumea e alcătuită, axiologic, din două feluri de oameni:
 unii care o locuiesc şi alţii care o construiesc.
 Şi ştiu că m-am străduit să mă apropii cât mai mult de cei din a doua categorie.
 Spun m-am străduit, nimic mai mult.
(sursa: jurnalul.ro)

„oare din întâmplare, în limba mea, dimineață rimează

cu greaţă ?

oare din întâmplare, în țara mea, lumina e întuneric?

oare din întâmplare, viața mea e întunecată feeric?

oare din întâmplare tinerețea mi s-a scurs

printre degete, ca o apă?

oare din întâmplare din acum și aici nimeni nu scapă?”

*

în țara mea  răsună codrul de manele. și viața mea joacă

îndrăcit după ele.

în țara mea apele susură în ritm de manea. și viața mea

se scurge-n hazna cu ea.

durerea mi s-a schimbat în plăcere, arsura o simt

ca pe-o mângîiere.”*

Lucian Vasilescu

*din volumul „Țara mea, viața mea, dragostea mea. Despre modesta mea ratare personală” 

(© 2014, ed. Rentrop&Stratan )