Un moralist cu humor

De formaţie profesor de istorie şi moralist prin vocaţie, scriitorul ploieştean Nicolae Petrescu-Redi  este autorul a nouăsprezece volume proprii, dintre care unul -  „Bulevardul Independenţei” (ed. "Fiat Lux", Bucureşti, 1999) - scris în colaborare cu regretatul profesor Paul D. Popescu. De la debutul său editorial s-au scurs, iată, nouăsprezece ani, răstimp în care vrednicul nostru autor şi-a împlinit o operă perfect articulată (alcătuită din aforisme, catrene, poeme, epigrame şi lucrări cu caracter istoric, precum cea deja pomenită), admirabilă nu neapărat prin vastitate ci prin sapienţă, conciziune, acurateţe şi coerenţă. 

Nicolae Petrescu-Redi

Despre istoricul Nicolae Petrescu am scris prima oară în anul 1999, motivat fiind atunci de apariţia volumului „Bulevardul Independenţei”, afirmînd cu acel prilej că domnia-sa şi-a dat, odată în plus, întreaga măsură a acribiei sale de cercetător, participînd alături de profesorul Paul D. Popescu, la întruparea unei biografii deloc romanţate a splendidului nostru bulevard, cu alte cuvinte a unei cronici amplu documentate şi sentimentale cu măsură, de la începuturi şi pînă astăzi a, poate, celei mai iubite artere ploieştene şi a proximităţilor ei: celebrul bulevard cu castani al ,,misterioasei” Urbe X, atît de dragi maestrului nostru Caragiale. Între timp, adică prin 2011, respectabilului nostru profesor i-a mai apărut un volum monografic despre comunitatea elenă din Prahova, despre care cu siguranţă voi vorbi la momentul potrivit.    

Apoi, după doar un an, mi-am exprimat, tot în scris, cîteva gînduri (fără rimă!) stîrnite de apariţia volumului dumisale de epigrame, „Gînduri cu rimă” (ed. Fiat Lux, Bucureşti, 2000), constatînd atunci că istoricul  Nicolae Petrescu este (şi) un ironist imbatabil, înzestrat cu un puternic simţ al umorului (însă unul extrem de rafinat, de un desăvîrşit bun-simţ, perfect în spiritul zicerii lui William James cum că „simţul umorului este bunul-simţ dansînd”), întrunind, aşadar, toate calităţile sine qua non ale unui umorist pur-sînge, aceste trăsături ale personalităţii dumisale împăcîndu-se de minune şi care au întruchipat, pe măsura trecerii anilor, o diadă perfect funcţională, spre satisfacţia noastră, a cetitorilor-degustători ai producţiunilor domniei sale. 

Iată că, la paisprezece ani – o, tempora! - de cînd scriam despre acel volum de epigrame al domnului Nicolae Petrescu, vin acum să creionez din nou cîteva gînduri despre o altă faţetă a personalităţii domniei-sale şi anume aceea de moralist, aşa cum răzbate ea (şi) din noua sa carte de aforisme* - nu din ipostaza exegetului, ci din aceea mult mai importantă şi infinit mai dragă mie, de prieten al autorului - cu o simpatie nedisimulată şi, aş vrea să cred, cu tandreţe şi sinceritate.  

Ce este, de fapt, aforismul? O cugetare memorabilă. O maximă. O sentinţă. O exprimare extrem de concisă a unui gînd. O zicere înţeleaptă, exprimată de cele mai multe ori metaforic şi/sau paradoxal. O definţie a aforismului este la fel de dificil de dat, precum ar fi, bunăoară, pentru poezie. Am căutat cîteva asemenea definiţii, în final oprindu-mă – poate şi din cauza rafinatei sale plasticităţi şi evidentei poeticităţi – asupra aceleia pe care ne-o propune autorul însuşi: „Aforismul – gînd înrămat în foşnet de oglinzi”. Sau o alta, la fel de sugestivă, din volumul de faţă: „Cugetarea e ca o mică biserică. Simplă pe dinafară, tulburătoare pe dinăuntru.”

Coperta a IV-a a volumului "Îngîndurări".
În fotografie, de la stînga la dreapta:
regretatul poet Grigore Vieru,
N. Petrescu-Redi şi acad. Mihai Cimpoi 

Citind aforismele lui Nicolae Petrescu-Redi, chiar dintru început, cel puţin două ipostaze mi-au reţinut atenţia: în primul rînd, un subtil şi acut simţ al observaţiei, uneori caustic şi incisiv, alteori nostalgic şi sentimental, trădînd o mare sensibilitate şi o lesene detectabilă sinceritate a rostirii, greu de disimulat şi, în sfîrşit dar nu în ultimul rînd, o perfectă stăpînire a mijloacelor sale de exprimare artistică, dublate acestea de un umor fin şi o inteligenţă pe măsură. Calităţi incontestabile şi de neignorat ale omului şi scriitorului.

Toate acestea şi încă multe altele fac din acest volum – mic dar cu greutate specifică mare! – o reuşită apariţie editorială, graţie şi hainei sale grafice (extrem de în ton cu „carnea” textului), închipuită de Leo Orman, plecînd de la splendidul tablou al lui Vincent van Gogh, „Noapte înstelată peste fluviul Rhône”.

Pentru final, voi reproduce cîteva aforisme din volumul „Reverber” (2005) şi nu din acesta, pentru a nu vă răpi absolut nimic din bucuria lecturii lui.

• Unii oameni se ucid, luptând pentru un petec de pământ; alţii devin nemuritori, luptînd pentru un petec de cer.
• Interesele ţării sînt mai presus de orice, gândea politicianul. Iar cele personale – mai aproape decât oricare.
• Învăţătorul te ajută să dezlegi taina literelor, profesorul – literele tainei.
• Unele adevăruri par bătute în cuie, altele par răstignite.
• Şi greşelile de tipar ale Bibliei pot da naştere unor secte.
• Ce trainic se înalţă lăcaşul căsniciei când socrii se lasă zidiţi!
• Mai întâi munca, apoi sărbătoarea! Pâinea nu se coace la focul de artificii.
• Am preluat de la zei focul; dar şi fumurile lor.
• După ce se culcă cu toată lumea, minciuna mai rămâne şi gravidă.

 © Bogdan-Lucian Stoicescu

* „Îngîndurări. Dicţionar aforistic”, editura „eLiteratura”, Bucureşti, 2014

N.B. Volumul a fost lansat vineri, 28 martie 2014, la „Galeriile de Artă” ale municipiului Ploieşti, în cadrul manifestărilor dedicate Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu” (ediţia XXVI), în prezenţa autorului. 

Prezentările au aparţinut profesoarei Gabriela Teodorescu şi scriitorilor 

Vasile Poenaru (directorul editurii „eLiteratura”) şi Bogdan-Lucian Stoicescu. 

(Text apărut în „altPHel”, an X, nr. 437, pag. 15; http://www.altphel.ro/2014/04/un-moralist-cu-humor/)