Artistul la 55 de ani 

sau 

despre pictură ca maieutică 

„Nu mi-a plăcut niciodată să pictez un tablou nou”, îi plăcea să spună lui Man Ray, pictor, fotograf, cineast, un artist total, un spirit eminamente liber şi într-o perpetuă căutare, mult drag sufletului meu. Am fost stăpânit de acelaşi gînd, în clipa în care am privit pentru prima oară tablourile lui Florin Şuţu*, în urmă cu mulţi ani, într-o expoziţie de grup a membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din filiala Prahova. 

Florin în atelierul său
(fotografie de Ioan Mihai Cochinescu)

Îl cunoscusem pe Florin Şuţu nu cu mult înainte, cînd acceptasem invitaţia regizorului şi bunului nostru prieten, Mihai Vasile, de a participa la o dezbatere despre teatru, după premiera unuia dintre provocatoarele şi dilematicele dumisale spectacole. Erau prezenţi atunci în sală ziarişti, scriitori, artişi, magiştri şi discipolii lor, bref, oameni cu preocupări extrem de variate, mai mult sau mai puţin acomodaţi cu noile forme de exprimare ale artei contemporane în general şi ale celei teatrale, în special. S-a dialogat, s-au adresat întrebări, s-au dat răspunsuri, s-au adus elogii dar s-au exprimat şi multe mirări, semn bun care vorbea cu asupra de măsură despre faptul că evenimentul lăsase urme.

Trinitate
(70 x 60 cm, acrilic/pînză)

Printre cei care au cuvîntat în acea seară despre întîmplarea la care tocmai fusesem martor s-a prenumărat şi pictorul Florin Şuţu. Ceea ce m-a sedus de la bun început la el nu au fost neapărat ideile pe care el le-a vehiculat cu acel prilej, extrem de stăpîn pe sine ci, mai presus de orice, modul total empatic în care el a făcut-o: cald, cu o mare sinceritate, elocvent şi închegat, tranşant şi pertinent, extrem de limpede şi profund, fără nici o dîră de emfază, însă mai presus de orice, cu o precizie şi-o minuţiozitate ţinînd mai degrabă de un act chirurgical decît de unul artistic. Într-o astfel de manieră deloc proprie formaţiei sale, el a împărtăşit celor prezenţi, pe de o parte, gînduri despre arta sa şi, în egală măsură, despre fenomenul teatral văzut ca o modalitate definitorie şi sine qua non de exprimare a artelor în general şi a celor vizuale, în special. Surprinzător pentru un plastician, mi-am spus, aceştia, în viziunea mea, părîndu-mi-se a se simţi mult mai în confortabil în faţa unei pînze întinse pe şevalet, cu pensulele, vopselurile şi paleta la îndemînă, mult mai acomodaţi cu arta lor adică, decât cu aceea a elocinţei şi a interlocuţiei. Am fost cucerit de la bun început în acea seară de Florin şi, puţin invidios pentru prestaţia lui, ardeam de nerăbdare să-i văd lucrările. A fost acea expoziţie de grup, apoi personala din vara anului următor de la Galeriile de Artă ale Uniunii Artiştilor Plastici şi apoi multe alte asemenea întîlniri cu lucrările sale pe simeze, întîmplări care au avut darul să-mi confirme supoziţiile. 

Alfa şi Omega
(50 x 50 cm, acrilic/PFL) 

Era el însuşi peste tot, întotdeauna acelaşi dar de fiecare dată altul, adică o „personalitate accentuată”, cum ar spune doctorul Karl Leonhard, în acele tuşe păstoase, debordînd de o vitalitate exuberantă, în naturile statice, în portrete ori peisaje, trădînd „un talent remarcabil de desenator cu simţ compoziţional, o figuraţie echilibrată care denotă o reală capacitate de stăpânire a formei şi servirea ei prin culoare”, cum pe bună dreptate îl definea în cîteva cuvinte, maestrul său, pictorul Ion Sălişteanu.

Acesta este, de fapt, Florin Şuţu, imaginativul introvertit, emotivul, melancolicul (vezi peisajele, interioarele de atelier, bisericile ori splendidele pridvoare), sentimentalul (ciclul de portrete ale fetiţelor sale, vasele cu flori, nudurile), teluricul omniprezent cu toată metafizica sa, cel care – aşa cum îi place să spună într-una din ,,zicerile” sale – şi-a „asumat stîngăciile şi suspectat reuşitele (...), necăutând justificări plastice pentru bîlbâielile inerente studiului şi neagreînd savantele explicaţii pentru cele mai însemnate reuşite”...

* Născut în 24 aprilie 1959 la Ploieşti. Este licenţiat al Academiei de Artă din Bucureşti, la clasa de pictură a maestrului Ion Sălişteanu. Este membru al UAP şi profesor la catedra de pictură-desen a Liceului de Arte „Carmen-Sylva” din Ploieşti. Participă, începînd cu anul 1997, cu lucrări în expoziţii personale şi de grup anuale, în tabere  naţionale şi internaţionale, lucrările sale fiind prezente în colecţii de stat şi particulare din ţară şi străinătate.

© Bogdan-Lucian Stoicescu

(Text apărut în „altPHel”, an X, nr. 438, 25 aprilie-8 mai 2014,  pag. 9;

 http://www.altphel.ro/2014/04/artistul-la-55-de-ani-sau-despre-pictura-ca-maieutica/)