joi, 27 februarie 2014

Haihui printre cuvinte (23)


Memorabil aş putea spune şi pe alocuri chiar emoţionant articolul lui Tudorel Urian („Polul liniştit al debandadei generale” în „Viaţa românească”, nr. 11-12/2013) dedicat împlinirii vîrstei de 97 de ani de către filozoful român Mihai Şora (născut la 7 noiembrie 1916), o personalitate de primă mărime a culturii şi spiritualităţii romîneşti dintotdeauna. 

În debandada gălăgioasă şi decerebrată care tinde să devină specificul lumii noastre, din existenţa multor semeni de-ai noştri a început să dispară tocmai dimensiunea verticală a modelului ontologic imaginat de Mihai Şora. Viaţa tot mai multor contemporani ai noştri a devenit o nesfârşită goană după profituri şi avantaje personale de tot felul, în numele căreia sunt dispuşi să abandoneze toate valorile şi să calce în picioare oricînd, pe oricine. Din vieţile noastre tinde să dispară confortul răgazului, bucuria contemplaţiei, puterea de a admira frumuseţea care ne înconjoară ţi gentileţea de a zîmbi unui necunoscut. Or, ne învaţă Mihai Şora: Orice pe lumea asta îţi poate spune ceva dacă ştii să asculţi; sau îţi arată ceva demn de a fi privit, cu condiţia, bineînţeles, de a şti să vezi ceea ce ţi-e dat să priveşti. Fiecare fărîmă a lumii vehiculează un înţeles care-ţi scapă dacă treci pe lîngă el fără să-ţi pese. Dar, dacă îţi pasă cu adevărat...”. 

duminică, 23 februarie 2014

MYTHOS la început de drum (sau despre puiul de EQUINOX)


Aş fi fost tentat să-mi zic în barbă: „Le Roy est mort! Vive le Roy!”. Cu alte cuvinte, parafrazînd uşor, (Vechiul) „Equinox” a murit! Trăiască (noul) „Equinox”! Însă ducîndu-mi gîndurile pînă la capăt, mi-am dat seama că, pentru mine unul, vechiul teatru „Equinox” n-a murit ci doar s-a cuibărit, undeva, în memoria mea afectivă, dimpreună cu tot ceea ce a însemnat el - oameni, spectacole şi alte mirabile întîmplări nepereche - în ultimii 33 de ani (întîmplător sau nu, un număr christic, cu toate valenţele lui de simbol transcendent), pentru existenţa mea generică. Ba mai mult, el doar s-a retras discret şi demn (şi nu c-ar fi dispărut în urma unei „tragedii”, cum uşor patetic s-a spus aseară), aşa cum i-a fost, de altfel, întreaga existenţă, acum el ocupîndu-şi un binemeritat loc în istorie dar mai ales în inimile tuturor acelora care l-au iubit şi lăsîndu-i locul fratelui său mai mic, pe numele său „Mythos”, care aseară, sîmbătă 22 februarie 2014, în prezenţa noastră, s-a născut şi care, mi-ar plăcea să cred, a şi pornit la drum cu toate pînzele sus!

Aşadar, despre „Equinox” numai de bine iar junelui „Mythos”, fie-i binevenită ivirea pe lumea artelor româneşti şi deie Domnul să se bucure de o existenţă la fel de binefăcătoare, precum aceleia a „fratelui” său mai mare…   

Foaierul Centrului Dramatic  
"Mythos" din Ploieşti
Regizorul 
Mihai Vasile
sau despre ideea numită 

MYTHOS
Afişul expoziţiei de acuarelă a maestrului
 şi
prietenului nostru drag...
... şi cîteva dintre acuarelele sale
De la stînga: Cochi, Dragoş Grigorescu,
Valter şi Mihai 
(la vernisajul expoziţiei 
"Impresii de călătorie")
Bogdan-Lucian Stoicescu, Valter , Dragoş,
Mihai şi  Nelu Streche
(de la stînga la dreapta)
De la stînga la dreapta:  Catalin Apostol, Bogdan,Valter Paraschivescu,
Emilia VasileDragoş, Mihai,
Mihaela GaftoiSuzana Marin
şi
Ioan Mihai Cochinescu.
Cătălin, Bogdan, Valter, Cochi, Dragoş, Mihai şi Nelu
Dragoş şi Suzana
 Leni Paraschivescu şi Anca Lucia Stoicescu
Cochi, Bogdan, Valter, Dragoş, Mihai şi Nelu
Bogdan şi Anca alături de Boris Paraschivescu
(foto: © Ioan Mihai Cochinescu)
Şi io, last, but not least, autor al slovelor pestriţe...
(foto: © Ioan Mihai Cochinescu)
Foto & text: © Bogdan-Lucian Stoicescu

joi, 13 februarie 2014

Haihui printre cuvinte (22)


„Îl iubesc pe MARIN PREDA viu, mort și până la sfârșitul vieții mele”  

Aurora Cornu

Sunt şi eu de acord cu George Călinescu că a scrie un jurnal intim cu scopul de a-l da publicităţii e un non-sens. Publicarea unui jurnal e treaba posterităţii, scrierea lui e o necesitate intimă, dovedită de însăşi mărturisirile făcute de el. Interminabilul Journal al lui André Gide, publicat de el însuşi în timpul vieţii, este astăzi o operă ininteligibilă, în orice caz lipsită de revelaţii. Dimpotrivă, scrisorile lui Dostoievski rămîn mereu zguduitoare şi însoţesc opera sa pe dedesubt, luminînd-o de aproape cu o lumină crudă. Jurnalul lui Kafka este deasemenea o operă intimă a cărei valoare e tot de natura revelaţiilor; ceea ce are de învins un scriitor în existenţa lui nu poate fi găsit în operă, care exprimă doar victoria, înfrîngerile fiind sublimate în creaţie.

Marin Preda cu Aurora Cornu, marea iubire a vieţii sale...
În jurnal apar adesea evenimente monotone şi disproporţionate ca interes şi care nu pot fi pe deplin înţelese decît de cei implicaţi în ele, aşa cum numai marinarii unui vas ar înţelege ceea ce este trecut în jurnalul de bord al navei de către commandant. Dacă nava se scufundă sau trece printr-o mare primejdie, toate acele amănunte de bord pot căpăta un sens adînc.” 

Marin Preda 
(1964)