Ploieşti, mon amour...

(I)

Din ciclul: "Unde ie trotuarele mele, care le-am perdut? (I)"

Din ciclul: "Unde ie trotuarele mele, care le-am perdut? (II)"

Răbdătoare stau la soare...

La brancadrierul. Articole medicale? 

Noooo.... Pur şi simplu un butic foarte mic!

Ceasul marca Paul Garnier (L'Orloger de la Marine, 

fratele mai mare al ceasului meu de buzunar)

 de la Gara de Vest, realmente o piesă de muzeu 

dar care, din cîte am înţeles,

 nu mai are mecanismul din interior. 

Păcat. Pe vremuri funcţiona perfect, 

aşa cum funcţionau şi fraţii lui de pe

 peroanele Gării de Nord din Bucureşti.

Ceasul meu de buzunar, tot un Paul Garnier, 

care a aparţinut bunicului. 

În ciuda vîrstei venerabile,

(cred că are 100 de ani dacă nu cumva i-a şi împlinit), 

funcţionează perfect.

Probabil că anunţul se referă la murdărirea oraşului 

însă evident că e pus la oha, 

că tot nu se ştie cine pe cine amedează. 

Ploieştiul rămîne în continuare unul 

dintre cele mai murdare oraşe din ţară.

Nu numai străzile au amintiri...

În traducere liberă ciuperci ciuperci... 

Greu şi cu franţuza asta...

Un nostalgic rămas cu gîndul la celebra telenovelă 

a anilor '90, "Bulevardul Paulista". Simpatic în felul lui..

.

Eternul feminin cu talpa joasă. 

Preţ modic şi fără platfus... Chilipir.

Şi un apus peste oraş. Nepereche, în felul lui, ca toate apusurile... 

(foto-texte: © Bogdan-Lucian Stoicescu)