miercuri, 19 iunie 2013

Părintele Justin Pârvu sau întoarcerea la Dumnezeu

Duminică 16 iunie a trecut la cele veşnice, într-o xeniteie proprie doar sfinţilor, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei româneşti dintotdeauna: părintele arhimandrit Justin Pârvu, stareţul mănăstirii nemţene Petru Vodă (purtătoare a hramului „Sfinţiii Arhangheli Mihail şi Gavriil”;http://petruvoda.ro/), pe care a ridicat-o din temelii în urmă cu mai bine de 20 de ani şi al cărei duhovnic a fost pînă în clipa în care a închis ochii. Anul acesta, pe 10 februarie, împlinise 94 de ani. De la vîrsta de 18 ani de cînd s-a închinoviat devenind frate de mănăstire (la Durău), deci preţ de 76 de ani, părintele Justin a fost un desăvîrşit şi aprig mesager al creştinilor ortodocşi în lumea duhului, un neostoit propăvăduitor al Iubirii, Milei, Credinţei şi, mai presus de orice, al Dragostei faţă de semenii săi, al căror devotat slujitor a fost şi pentru care şi-a jertfit întreaga existenţă. Nu odată despre smerita sa fiinţă şi imaculata sa viaţă, s-a spus, pe bună dreptate, că s-a petrecut „jumătate pe pămînt, jumătate în cer”. Care viaţă, din nefericire pentru noi toţi, muritorii de rînd, duminică noaptea s-a mutat cu totul „la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atât i-a iubit şi după care atât a jinduit”. De altfel, eu cred că oameni asemenea părintelui nostru Justin, nu mor în accepţiunea obişnuită a cuvîntului ci, aşa cum însuşi dumnealui îi plăcea să spună, doar se întorc să se odihnească la acasele  lor, adică acolo şi numai acolo „unde mă găsesc eu cu mine însumi şi pot trăi în Dumnezeu”. A fost, în tragicii ani ai ultimului război mondial, preot misionar pe Frontul de Est (1942-1944). Apoi, după 1948, pentru crezurile şi credinţa lui nesmintite, a cunoscut „binefacerile” sistemului concentraţionar din România communistă, timp de 16 ani trecînd prin temutele închisori Văcăreşti, Jilava sau Aiud, în final fiind „reeducat” la Piteşti. Monahul a fost în timpul detenţiei miner la Baia Sprie iar după eliberare, muncitor forestier. 
Părintele Justin, ianuarie 2007
(foto: www.petruvoda.ro)
A îndurat umilinţe şi privaţiuni de neînchipuit, care nu l-au îngenuncheat nicicînd, ba, dimpotrivă, l-au întărit şi mai mult în profunda şi nestrămutata sa credinţă întru Hristos. A fost preot şi duhovnic pentru mii de mireni, monahi şi monahii. A ctitorit mănăstiri şi aşezăminte pentru cei oropsiţi, a fondat reviste (http://atitudini.com/), a scris cărţi. Toţi aceia care i-au fost alături de-a lungul vieţii – în închisori şi apoi în viaţa de „afară” – au mărturisit cu mîna pe inimă că este cel mai liber om ce le-a fost scos în cale de Dumnezeu. „În elină, ‘călugăr’ înseamnă ‘bătrîn frumos’, şi părintele Iustin arată vădit cum se păstrează frumos în chip cineva care îmbătrîneşte întru necurmata curăţire (‘albire’) a sufletului prin nevoinţe de tot felul, prin săvîrşirea faptelor bune ale credinţei, prin smerenie şi pocăinţă”, spunea cîndva scriitorul Florin Stuparu. Şi cîtă dreptate are.

Dispariţia pămînteană a arhimandritului Justin Pârvu, moartea sa, cu alte cuvinte, nu-i decît o excepţională întîmplare tristă, salutară mai presus de orice, pentru ca, parafrazînd un mai vechi gînd al călugărului şi preotului lui Dumnezeu, noi, poporul său, mai mult sau mai puţin îndumnezeit prin jertfa dumisale, să avem un destin…

Dumnezeu să-l odihnească în pace!


© Bogdan-Lucian Stoicescu
Text apărut şi la adresa http://www.altphel.ro/2013/06/parintele-justin-parvu-sau-intoarcerea-la-dumnezeu/ precum şi în ediţia tipărită, nr. 402, an VIII, 21-27 iunie 2013, p.8

Niciun comentariu:

Altițe & Bibiluri

„Cred în Dumnezeu așa cum cred în răsăritul soarelui. Nu pentru că îl văd, ci pentru că văd tot ce atinge.” Clive Staples Lewis (1898-1963)