Mahalagii au fost, mahalagii sînt încă… (XV)

„Cercetat imediat cazul

şi cu respect raportez urgent.”

(I.L. Caragiale, Telegrame)

Breaking news (8)

Am fost întrebat în ultima vreme de doi dintre cititorii articolelor mele – „Ioni” şi „PJ” (o „ea” şi-un „el”, din cîte am dedus) şi le mulţumesc odată în plus (şi) pe această cale, pe de o parte pentru consecvenţa cu care se apleacă asupra tuturor rîndurilor mele (din ziar, de pe blogul meu dar şi de pe pagina de Facebook pe care-o păstoresc) iar pe de alta, pentru acribia, pertinenţa şi promptitudinea cu care le comentează - de ce disec cu atîta minuţie ceasornicărească anosta biografie şi banala „devenire” a învăţătoarei-senator, caracaleana Cristiana Anghel, în loc să mă ocup de alte cestiuni infinit mai „serioase” (!), precum cazul Becali, divorţul doamnei Udrea, războiul d-a surda dintre RTV şi Antena 3 generat de „şantajul” trustului de presă „Intact”, „victimă” fiind reţeaua de televiziune prin cablu RCS-RDS, revizuirea constituţiei şi noul scandal iscat pe acest subiect, realegerea lui Zegrean pentru un nou mandat în fruntea Curţii Constitţionale, de problema micilor (cu sau fără salmonella), etc., etc., etc., în faţa cărora diagnosticele mele din foaia de observaţie a „pacientei” pomenite, n-ar mai fi de actualitate…

Păi, dragii moşului, unul dintre motivele pentru care nu mă trage aţa să mă ocup, e că aceste subiecte atît de în vogă patinează pe buzele tuturor fătucilor şi flăcăiaşilor din aşa-ziselor televiziuni de ştiri (şi nu numai!), cărora nu le mai ajunge timpul de emisie şi aerul din plămîni (lor şi invitaţilor ‘mnealor) să le trîmbiţeze, încît dacă m-aş apuca şi io de ele, n-aş face altceva decît să „repetez”, vorba poetului, ceea ce cu atîta doctă vehemenţă și trudǎ în van atacă dumnealor. Şi nu asta-mi e intenţia. Drept pentru care, voi mai continua preţ de fro două-trei episoade lecţia mea de „anatomopatologie” cu aceelşi subiect, pentru simplul motiv că ea nu se adreseazǎ unui individ anume, ci defineşte o tipologie umană extrem de vizibilă şi nocivă peste măsură, din pricina căreia viaţa noastră (sub toate aspectele ei) e vraişte. Și care, aşa cum se pare, e sortită dăinuirii. Şi ale cărei trăsături fundamentale au rămas, hélas!, aceleaşi peste vremi. Iată cam ce scria la 2 februarie 1879, în gazeta „Timpul” (în articolul „ Cine combate Biserica, numai român nu e…”), conaşul Mihalache Eminescu, despre „cugetători” aidoma celor de azi care, vorba dumisale, nu-s decît nişte pîrliţi, eterni candidaţi la academia de înţelepţi de la Sadagura: „În epoca noastră de nedisciplină a minţilor în care mulţi rostesc cuvinte ce nu le pricep, se-ntâmplă, într-adevăr ca liber-cugetori să fie numiţi acei ce sufăr de halucinaţiuni dezordonate, dar acel nume se aplică în mod impropriu, căci nu e vorba de oameni care gândesc liber, ci de indivizi care nu gândesc în genere nimic. […] Ferice de cel căruia-i spui o vorbă şi pricepe zece şi vai de acela căruia-i spui zece şi nu pricepe niciuna. A vorbi deja despre o religie a liberei-cugetări e ceea ce se numeşte în logică o contradictio in adjecto, e ca şi când ai zice oţel din lemn.” (va urma)

© Bogdan-Lucian Stoicescu

  

Text apărut şi la adresa http://www.altphel.ro/2013/06/mahalagii-au-fost-mahalagii-sunt-inca-xiv-2/, precum şi în ediţia tipărită, nr.401, an VIII, 14 – 20 iunie 2013, p.8