Jurnal (cvasi)livresc de (mini)vacanţă (5)
 |
| Gorgova, mai 2013 (foto: © Bogdan Stoicescu) |
Lămurire.
Pentru cititorii care m-au întrebat
ce-i cu (mini)vacanţa asta a mea, fac necesara precizare că e vorba despre cele
două săptămîni - una înainte şi încă una după Paşte – pe care le-am petrecut
anul acesta alături de consoarta-mi, răspunzînd invitaţiei (ca şi-n anii
trecuţi, de altfel) unor prieteni dragi inimilor noastre de-a fi împreună de
Sfintele Sărbători pascale în minunata lor căsuţă de vacanţă. Au fost zile
tihnite, departe de casă, de „lumea dezlănţuită”, de „zgomotul şi furia”
citadine, undeva într-o margine de ţară, pe-un tărîm uitat de timp, într-o sihăstrie
întremător-fermecătoare purtînd un nume straniu – Gorgova – aflată undeva în
labirintul tainic de stuf şi ape al Deltei Dunării, în imediata apropiere a unei
alte aşezări pescăreşti, Maliuc. Sînt locuri pe care cotrobăitorii, aidoma nouă,
amorezaţi de locuri de vis, mai puţin sau chiar deloc bătucite de „turişti”, le
cunosc prea bine şi de care, odată aflate, se despart cu mare greutate. Sînt locuri
magice, aş îndrăzni să spun dar care, ca multe altele asemenea lor din ograda urgisită
numită Românik, sînt măcinate de aceleaşi boli nesănătoase (sic!), cronicizate.
Ele au fost lăsate de izbelişte într-o paragină metastazică greu de imaginat,
pricinuită de ignoranţa, delăsarea, nepriceperea şi nesimţirea celor îndrituiţi
să se ocupe de ocrotirea lor şi care, astfel, le-au transformat în prăzi sigure
pentru haitele de hiene hulpave şi rapace care, practic, nu fac nici un efort în
goana lor funambulescă de a se pricopsi, înhăţînd pe dată în labele lor jegoase
şi vîrîndu-şi boturile băloase în trupurile acestor „victime” oferite în mod
deliberat pe tavă, profitînd la maximum de indolenţa şi îndeosebi de complicitatea
paznicilor. Dar despre toate astea şi încă multe altele, la timpul potrivit.
Jen Campbell.
Este o scriitoare britanică, vînzătoare
şi buchinistă în anticariatul londonez, „Ripping Yarns”. Este autoarea mai
multor volume, unul dintre ele, „Weird
Things Customers Say In Bookshops” (altfel spus, „Trăsnăi spuse de cumpărătorii de cărţi”) apărut anul trecut şi care
pînă acum s-a vîndut deja în 50.000 de exemplare, între timp el fiind tradus în
suedeză şi finlandeză, anul acesta urmînd să apară şi ediţiile în germană,
olandeză şi chineză, a devenit deja best-seller. Cartea conţine, după cum spune
chiar titlul ei, întrebări şi replici care de care mai zbanghii, slobozite de
cumpărătorii de cărţi de toate vîrstele şi sexele, de genul: „Am citit o carte în anii ’80, era verde, m-a
făcut să rîd – o aveţi?”. Sau: „Îmi
trebuie o carte îngrozitoare, să o dau unui om pe care-l urăsc. Vreo
recomandare?” Ori: „Aveţi un exemplar
din ‘Harry Potter şi przonierul din Azerbaidjan’ ? “Autoarea n-a făcut
altceva decît să şi le noteze de-a lungul ultimilor 10 ani şi să le posteze mai întîi pe blogul ei sau pe
reţele de socializare, de unde au fost redistribuite de iubitorii de literatură
(şi nu numai!), pînă ce au ajuns sub ochii unui editor cu fler, care i-a propus
să le strîngă într-o carte. Anul acesta a apărut şi al doilea volum, o
continuare firească a primului, „Alte trăsnăi
spuse de cumpărătorii de cărţi”, conţinînd replici de acest gen ale
cumpărătorilor, trimise autoarei de colegi librari din lumea largă. Jen Campbell,
printre ale cărei preferinţe literare se află cărţi precum „Alice în Ţara Minunilor” ori „Peter Pan”, va continua cu siguranţă să
strîngă/publice asemenea perle, care realmente ar fi păcat se se risipească în
van.
Nenorocire.
„Aflăm că d. Iorga (Nicolae – n.m. Bogdan Stoicescu) a prezentat o nouă piesă Teatrului Naţional din Bucureşti. Se ţine
secret pînă şi titlul. Pentru păstrarea spectatorilor pînă în ajun de
reprezentare. Alte amănunte asupra sinistrului lipsesc.” (Tudor Arghezi în
„Bilete de Papagal”, nr. 31, vol. IV)
Nume.
Nu odată m-am întrebat ce semnificaţie au, în general, numele de familie străine. Evident că întrebarea mi-am pus-o şi vizavi de cele ale unor mari scriitori ale căror opere, de-a lugul anilor, le-am citit. Tot scotocind am aflat cam cum s-ar traduce cît mai pe româneşte unele dintre ele, uimit fiind de cît de obişnuite pot fi, în timp ce altele, mai ales ale orientalilor, cîtă poezie conţin. Aşa am aflat, bunăoară, că în rusă Gogol înseamnă raţă sălbatică, Pasternak (Boris) - păstîrnac, Nabokov (Vladimir) „de pe margine”, Tolstoi (Lev) – gras sau mai bine spus grăsan, Bulgakov (Mihail) – anevoios, în portugeză Coelho (Paulo) – iepure, în italiană Calvino (Italo) – chel, Eco (Umberto) – ecou, în franceză Baudelaire (Charles) – sabie scurtă, La Fontaine – fîntînă, Boileau – „bea apă”, în germană Grass (Günther) – mînios, Böll (Heinrich) – deal iar Kafka (Franz) – stăncuţă (adică un fel de cioară) şi, în sfîrşit, în japoneză Murakami (Haruki) – „dealul de sus”, Mishima (Yukio) – „trei insule” şi Ishiguro (Kazuo) –piatră neagră.
©
Bogdan-Lucian Stoicescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu