Mahalagii au fost, mahalagii sînt încă… (V)

„De la primărie-n sus,

Toate lămpile s-au stins

Numai la gagica mea

Arde lampa ca şi-o stea.”

(„Cîntic de mahala”*)

Primăria faţă-n faţă cu Statuia Libertăţii

Oameni, locuri, întîmplări.

Primele informaţii coerente despre mahalaua copilăriei şi adolescenţei mele – „Căpitan Pârvu” devenită ulterior „Sf Gheorghe Vechi” – apar, aşa cum am amintit mai devreme, în monumentala lucrare a lui Mihail Sevastos („Monografia oraşului Ploieşti”, 1937) unde este citată şi o catagrafie de pe la 1810 (adică o numărătoare, un inventar sau cum îndeobşte este numit acum, un recensămînt), făcută celebră de istorici dar şi de alţi scociorîtori prin colburoase hîrţoage, sub denumirea „Catagrafia Eparhiei Ungro-Vlahiei” sau „Catagrafia Mitropolitului Ignatie (1810-1812)”. Ideea acţiunii, lesne detectabilă, a fost aceea de a se efectua o numărătoare, cît mai exactă cu putinţă şi sistematică, a populaţiei, a „fumurilor” (caselor), a terenurilor şi a celorlalte acareturi, a animalelor deţinute în gospodării, a ocupaţiilor în general şi în special a meşteşugarilor cu atelierele şi prăvăliile lor dar şi a lăcaşelor de cult, cu scopul bine precizat de a se stabili fără putinţă de tăgadă numărul birnicilor, adică al plătitorilor de taxe şi impozite locale. Cum aparatul administrativ al urbei era destul de firav în epocă, s-a cerut sprijinul pentru întocmirea acestei nu tocmai simple operaţiuni, reprezentanţilor Bisericii. Astfel, au fost recenzate şi aceste lăcaşuri de cult (cu slujitorii lor cu tot) şi dintr-o serie de judeţe din Muntenia, printre care şi Prahova. Drept pentru care, pentru Ploieşti, numărătoarea a scos la iveală un număr de 2023 de suflete sălăşuind în 536 de case, răspîndite în 9 parohii, printre care şi numita „Căpitan Pârvu” cu biserica ei, „Sf. Gheorghe”, devenită mai tîrziu  „Vechi”, după apariţia parohiei „Sf. Gheorghe Nou”.  Se poate observa cu uşurinţă faptul că, de fapt, cele 9 parohii nu erau altceva decît mahalalele respective. 

Ploieşti 1901. Mahalaua „Sf. Gheorghe Vechiu”

Bd. Independenţei la primul rond. Monumentul Vânătorilor.

Dacă în catagrafia deja amintită, în mahalaua „Sf. Gheorghe” fusesră identificaţi 267 de locuitori statornici, toţi „rumâni” şi 73 de case, dintre toate ea părînd a fi, aşa cum o va  arăta mai tîrziu şi recensămîntul de la 1838, una dintre cele mai puternice, avînd acum 226 de gospodării cu oameni bogaţi (36 de mari proprietari din clasele superioare), cei 1025 de locuitori recenzaţi acum practicînd nu mai puţin de 54 (!) de meserii, ei stăpînind suprafeţe importante de terenuri totalizînd peste 100 de hectare, mai mult de jumătate dintre cele 265 de familii fiind proprietarele locuinţelor. (va urma)

© Bogdan-Lucian Stoicescu 

*Miron Radu Paraschivescu, „Cîntice ţigǎnești”, ed. Cartea Româneascǎ, București, 1972

(Text publicat la adresa:  http://www.altphel.ro/2013/03/mahalagii-au-fost-mahalagii-sunt-inca-v/  și în ediţia tipǎritǎ, nr. 391, an VIII, 29 martie – 4 aprilie 2013, p. 23)