Din ciclul „Forme de viaţǎ” (I)

Gigi, pǎrerologul din Pipera

Cînd am aflat io prima oarǎ la orele de biologie (sau „cunoștinţe despre naturǎ” cum se mai numea disciplina asta pe la începutul anilor ’70)  – eram, cred, în primele clase de gimnaziu - cǎ pe lume existǎ și alte vietǎţi sau forme de viaţǎ cum pretenţios le numea prfesoara, care nu se vǎd cu ochiul liber, am devenit brusc interesat, dezlipindu-mǎ cu greu de microscopul din laboratorul în care mǎ chioram minute-n șir, urmǎrind fascinat acele creaturi de basm din lamelele pe care le vîram una dupǎ alta sub ocular. Așa am luat io contact cu lumea protozoarelor (amoeba proteus, numuliţii și foraminiferele, sporozoarele dar mai cu seamǎ „vedeta” incontestabilǎ, euglena verde), nevenindu-mi a crede atunci cǎ unele ne ajută la trǎit (bacteriile, bunǎoarǎ) iar altele ne amărăsc viaţa în asemenea hal, făcîndu-ne sǎ regretǎm sincer cǎ ne-am nǎscut (virușii, de pildǎ). Bref, am înţeles cǎ o poţi mierli mult mai uşor din cauza unui puchinos de virus, decît sǎ te lași strivit de-un elefant. Vorba aia: mici, mici, da’ voinici!

Din clipa în care l-am vǎzut prima oarǎ pe Gigi Becali, cu mulţi ani în urmǎ, gîndul m-a dus direct la acele microscopice protozoare, altfel spus, „primele animale”. Și tot acolo mǎ duce ori de cîte ori îl vǎd sau îl aud, tot mai des în ultima vreme, pe acest protozoar biped despre care n-am scris niciodatǎ nimic şi, jur cu mîna pe inimǎ. cǎ rîndurile de faţǎ vor fi și ultimile pe care le comit despre acest animal nepereche. Pentru cǎ e clar cǎ „omul” ǎsta e tot o formǎ de viaţǎ unicelularǎ însǎ una infinit mai pernicioasǎ decît un angelic virus ori fro graţioasǎ bacterie. Toxic pentru sǎnǎtatea spaţiului public românesc în ansamblu, promovat la rang de pǎrerolog șef vizavi de orice „arde” la ordinea zilei de o mass-media tabloidizatǎ - a cǎrui creaţie integralǎ este – aflatǎ în goanǎ de „senzaţinal” ieftin și ţinut în braţe de-un PNL abulic, transformat într-o trambulinǎ care a aruncat mîrlanul drept în Parlament, de la tribuna cǎruia mugetul jungliformului ipochimen a cutremurat pereţii: „Sînt cel mai puternic parlamentar!”. Sigur cǎ sînteţi cel mai tare, don’ Jiji, dur ca osul de meduzǎ, atîta vreme cît aţi fost paraşutat în cel mai slab Parlament din istoria noastră. Îţi poţi da uşor seama cǎ omu-i un nerod şi-un dilimac, fǎrǎ toatǎ ţigla pe casǎ, şi fără să-i asculţi inepţiile. E suficient să-l vezi cum umblă: cambrat în costume scumpe, care stau pe el ca șaua pe vacǎ.

Cicǎ odatǎ ar fi intrat într-un club și se-nvîrtea de colo-colo. O duducǎ tîmpǎ îl zǎrește și-l atacǎ scurt: „Dansaţi, dom’ Becali?” Tipul îi aruncǎ o privire mijitǎ și-i rǎspunde mîrîit: „Nu, fǎ, zdreanţo, așa merg ieu!!!” Q.e.d.

© Bogdan-Lucian Stoicescu