Ave Cezar, muritorii te-au ales! (I)

Preambul.

Nǎscutǎ în urmǎ cu 57 de ani, competiţia internaţională „Eurovision” a devenit cu trecerea anilor un fel de mam’mare a concursurilor de muzică uşoară din Europa. Organizatǎ anual de o asociaţie, EBU (European Broadcasting Union cu sediul la Geneva, Elveţia), care reunește în clipa de faţă 74 de televiziuni publice destul de obosite şi colbuite (din Europa, Africa de Nord și Orientul Mijlociu) printre care și TVR-ul nostru. Scopul declarat al demersului, dintru început, a fost acela de a aduce în atenţia iubitorilor de muzici lejere (a se citi „pop-music”, că-i mai trendy, nu?) de aiurea, tinere talente (interpreţi şi, în egală măsură, compozitori) ale căror prestaţii şi creaţii sǎ le rupǎ gura, dacǎ nu la scară plantară ori europeană, mǎcar să facă furori prin ţǎrile de origine ale concurenţilor. Ceea ce, într-o oarecare măsură, s-a şi petrecut. Aşa cum s-a întîmplat şi se întîmplă cu, mutatis mutandis, mulţi dintre laureaţii Premiilor Nobel pentru literatură, bunăoară, mulţi dintre ei dispărînd în neagra veşnicie după încununare şi mai ales după încasarea cecului doldora de coroclincii* de rigoare! Cǎ despre marea majoritate a celor care au cîștigat „Eurovision”-ul nu s-a mai auzit nimic imediat dupǎ decernarea marelui premiu, e un fapt îndeobște cunoscut, de multe ori, paradoxal, cînticelele clasate pe locurile 2, 3, 4 etc. cunoscînd un neaşteptat succes la public (naţional sau internaţional), devenind veritabile şlagăre, demonstind în acest fel că şi-au atins scopul (astfel de destine au avut, par egzamplu, „single”-urile The Balkan Girls din 2009 al Elenei Gheorghe ori binecunoscuta Tornero din 2006 a lui Mihail Trăistariu). 

De la stînga la dreapta: Ovi(diu) Cernăuţeanu, Paula Seling,

 Andreea Bănică şi Marius Rizea (foto: eurovision.tvr.ro) 

Bref, cui îi mai spune ceva, azi, numele Lys Assya, Lennie Kuhr, Séverine ori Salomé?  Îi mai ascultǎ cineva în secolul XXI pe un Jean-Claude Pascal, pe o France Gall, pe o Gigliola Cinquetti, pe un Udo Jürgens ori pe o Sandie Shaw? Haida-de! Poate doar frun împǎtimit colecţionar de șlagǎre prǎfuite ori antice viniluri, bune de ascultat de nostalgici înrăiţi ca unii dintre noi, pe patefonu' din podu' lu' Tătăitzoo – adică Dan Costineanu, prietenul, şeful de rubrică muzicală şi colegul meu de „AltPhel” – în clipe de tihnă, la gura sobei şi la un pahar de… vorbă dulce! Singurii laureaţi ai concursului, care ulterior au avut/au, pe bune, o carierǎ internaţionalǎ remarcabilǎ au fost membrii celebrului cvartet suedez ABBA (cîștigǎtori cu Waterloo, în 1974 și maimuţǎriţi în 2013, la TVR, de bufnonii Ovi(diu) Cernăuţeanu şi Marius Rizea, secondaţi de matracuca Andreea Bǎnicǎ dimpreună cu Paula Seling, aflată într-o prestaţie forţată de falsă piţipoancă, voit vulgară, rol care s-a lipit de ea la fel de bine precum cocoştul de gard), care la 40 de ani de la debut și-n doar 10 de existenţă (între 1972 și 1982) au vîndut (şi continuă s-o facă) peste 370 de milioane de discuri (devansînd net giganţi activi precum Rolling Stones ori Pink Floyd, fiecare cu cîte 200 de milioane de discuri la activ), plasîndu-se în statistica mondială de specialitate imediat dupǎ Michael Jackson cu 800 de milioane și, evident, dupǎ The Beatles (cu 1,1 miliarde!) și al elvenţiencii Celine Dion (învingǎtoare cu piesa Ne parlez pas sans moi, în 1988) care, în ceea ce privește cifra vînzǎrilor, e în trena suedezilor cu peste 200 de milioane de albume. În rest, nume de care nu s-a ales mai nimic sau care au devenit oareșce vedetuţe, în cel mai fericit caz, prin ţǎrile lor de baștinǎ sau altele, extrem de puţine și acestea, care au produs ceva vǎlurele, însă fǎrǎ pretenţii de tsunami și o vreme nu prea îndelungată, sǎ nu batǎ la ochi, pe te miri unde dincolo de propriile fruntarii. Precum stă cestiunea cu italianul Toto Cutugno, cîștigǎtor în 1990 cu Insieme: 1992, un fel de imn dedicat statelor unite ale Europei în curs de coagulare, al cărui succes fulminant a avut darul, cu siguranţă, de a-l surprinde pînă şi pe el (asta ca să nu fiu răutăcios şi să spun că Totolaşu’ nost’ a fost scos învingător din motivaţiuni politice ori de natură geo-strategică!). Însă tre’ sǎ recunosc deschis şi să declar coram populo, cum se agrăieşte pre limba gintei noastre latine, cǎ nici piesa și nici cantautorul ei n-au fost niciodatǎ pe uliţa preferinţelor mele muzicale. Dar asta este deja o altǎ poveste…

Cît despre românașii noștri, cele mai bune isprǎvi ale lor prin ograda Eurovision- ului au fost două locuri 3 (obţinute de Luminiţa Anghel & Sistem la ediţia desfǎșuratǎ la Kiev în 2005 și de Paula Seling & Ovi la Oslo, în 2010) şi un „onorabil” loc 4  obţinut de Mihai Trăistariu la Atena în 2006, a cǎrui melodie (Tornero) compusǎ de Eduard Cîrcotă, membru al juriului în 2013, a fost aceea care a întrunit și cel mai mare punctaj (172), dintre toate producţiile românești finaliste. (va urma)

© Bogdan-Lucian Stoicescu

*coroclinc – bănet, cum ar fi zis Nichita Stănescu

(Text publicat la adresa  http://www.altphel.ro/2013/03/ave-cezar-muritorii-te-au-ales-i/ și în ediţia tipǎritǎ, nr. 389, an VII, 15-21 martie 2013, p. 23)