Remember
Nicolae Iorga
(1871-1940)

Au fost tăind un brad bătrîn (I)*...

„Cînd ne întrebăm ce rost are viaţa, ne asemănăm poate cu măgarul orb ce învârte roata morii şi care e foarte nedumerit la ce serveşte necontenita şi dureroasa lui învârtire.”
N. Iorga

Cultura unei naţii reprezintă, neîndoielnic, rezultatul unui summum de contribuţii individuale. Sînt însă şi excepţii iar în ceea ce priveşte cultura noastrǎ, alături de numele lui Mihai Eminescu, cu siguranţă doar acela al lui Nicolae Iorga mai poate fi considerat un panaceu al culturii noastre naţionale, privită în ansamblul ei. Un adevǎrat patriarh al culturii româneşti, Nicolae Iorga a reprezentat el însuși, într-o viaţă de numai 69 de ani, o instituţie de sine stǎtǎtoare, în adevărata şi cea mai bună accepţiune a termenului: fondator de așezǎminte culturale, profesor şi reformator al învăţământului românesc, istoric, enciclopedist, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, moralist, gazetar, publicist, om politic, academician (la doar 39 de ani) şi profesor titular al Facultǎţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (la 24). A fost o personalitate care, aşa cum aprecia profesorul George Călinescu, a jucat pentru cultura românească din primele decenii ale secolului al XX-lea, „rolul lui Volatire”.

Savant şi spirit enciclopedic nepereche, profesorul Nicolae Iorga a desfǎșurat o activitate ştiinţifică cvasi-prometeică**. Raportarea la o asemenea personalitate gigantescă prin cuantificarea realizărilor sale este însă departe de a evidenţia anvergura spiritului său creator şi de a valorifica pe deplin profilul unui deschizător de drumuri de-o asemenea talie. În cele din urmă, efortul de a urmări bio-bibliografic destinul lui Nicolae Iorga în panteonul culturii naţionale m-a îndrituit să fiu total de acord cu ideea lui Newton de odinioară: dacă astăzi putem zări atît de departe, e numai din pricina faptului că putem scruta mult mai lesne viitorul de pe umerii giganţilor din faţa noastră. Iar Nicolae Iorga este, cu asupra de mǎsurǎ, o astfel de personalitate impozantă, care ne-a oferit, mai presus de orice, o identitate, graţie căreia astǎzi reprezentăm o naţiune în adevăratul sens al cuvîntului.

Povestea zbuciumată a vieţii lui Nicu N. Iorga (aşa cum figurează numele său în documentele originale de stare civilă) începe la Botoşani, în 6 iunie 1871 și care, în primele ei trei decenii, cuprinde împliniri remarcabile, cele mai multe dintre ele situate dincolo de sfera normalului. La numai şase ani citeşte literatura franceză în original***. În acelaşi timp, vocaţia de savant se contureazǎ de timpuriu, fiind evidentă pentru familie, apropiaţi şi dascălii săi. La vîrsta de 18 ani, într-un rǎstimp de doar 12 luni, absolvǎ cu calificativul magna cum laudae cursurile la Facultatea Istorică Literară a Universităţii din Iaşi, această performanţă reprezentînd un caz unic în viaţa universitară românească de pînă azi. De-abia absolvite, cursurile vor fi imediat continuate şi desăvîrşite apoi în străinătate: la Paris (École Pratique des Hautes Études), Berlin şi Leipzig (unde obţine un doctorat în filozofie în 1893). În anul următor devine profesor la Universitatea din Bucureşti, din anul 1897 este ales membru corespondent al Academiei Române iar din 1910, devine membru titular. A scris în șapte limbi şi a vorbit în 16 („Eu nu am învăţat a ceti şi a scrie. Acestea sunt lucruri care mi-au venit de la sine”, avea să noteze mai tîrziu în celebra sa autobiografie****). Biblioteca sa, „Biserica celor 80.000 de glasuri” - cum îi plăcea să o numească - număra peste 80.000 de volume, de altfel ea fiind donatǎ Bibliotecii Academiei Române încă din timpul vieţii profesorului.
Prestigiul său în mediul academic şi universitar era legat în mod indestructibil de activitatea sa exemplară, în special ca istoric, procupat preponderent de istoria poporului român şi, în general, aceea de cercetător al culturii naţionale şi a istoriei ei. Devine doctor honoris causa al unor importante universităţi, în acelaşi timp el fiind ales membru al unor academii şi instituţii ştiinţifice şi culturale de primă mînă de pe cîteva continente. Valorificîndu-şi plenar excepţionala vocaţie de ctitor de şcoală, N. Iorga înfiinţează o serie de aşezămite cultural-ştiinţifice, precum „Fundaţia Iorga”, „Universitatea Populară de la Vălenii de Munte”, „Şcoala Română” de la Fontenay-aux-Rosses sau „Casa Romena” din Veneţia. (va urma)

Bogdan-Lucian Stoicescu

* Titlul articolului reproduce primul vers al poemului „Brad bătrîn”, scris de savant cu foarte puţin timp înainte să fie asasinat. „Au fost tăind un brad bătrîn,/ Fiindcă făcea prea multă umbră./ Şi-atuncea din pădurea sumbră / Se auzi un glas păgîn:// O voi ce-n soare cald trăiţi/ Şi aţi străpuns strămoşul nostru,/ Să nu vă strice rostul vostru,/ De ce sunteţi aşa grăbiţi?// În anii mulţi cît el a fost,/ De-a lungul ceasurilor grele,/ Sub paza crăcilor rebele,/ Mulţi şi-au aflat un adăpost.// Moşneagul stînd pe culme drept/ A fost la drum o călăuză/ Şi-n vremea aspră şi ursuză/ El cu furtunile-a dat piept.// Folos aduse cît fu viu,/ Ci mort acuma, cînd se duce,/ Ce alta poate-a vă aduce/ Decît doar încă un sicriu?”
** Conform aprecierilor academicianul Dan Berindei, Iorga este autorul a peste 25.000 de articole şi a 1250 de volume. În lucrarea „Din luminile veacului”, reputatul critic și istoric literar Edgar Papu amintea că Nicolae Iorga este cel „(...) care a scris poate cel mai mult de cînd există scrisul omenesc la toate popoarele lumii, fiind acel exemplu unic de realizare în care un spirit românesc atinge ultimele limite posibile ale excedării umane”.
***La vîrsta la care mulţi copii nu stăpînesc bine alfabetul, viitorul savant era deja un rafinat cunoscător al cronicilor Moldovei ori al fabulelor scriitorului francez Jean-Pierre Claris de Florian sau al „Orientalelor” lui Victor Hugo, precum şi al altor capodopere ale literaturii franceze (pe care le citea în original). Orice volum citit (o carte de 300 de pagini o citea în două ore!) și-l schematiza rapid într-un carnet. Astfel, bucurîndu-se şi de o memorie fabuloasă, el reuşea să reproducă ad litteram largi pasaje din volumul respectiv, chiar şi după 40 de ani!
**** „O viaţă de om, aşa cum a fost”, ed. Minerva, Bucureşti, 1984

Foto: Nicolae Iorga alături de soţia sa, Ecaterina, pe veranda casei lor de la Vălenii de Munte (Prahova)