miercuri, 30 noiembrie 2011


In memoriam Nicolae Iorga
(1871-1940)

Au fost tăind un brad bătrîn (II)*...

Cînd ne întrebăm ce rost are viaţa, ne asemănăm poate cu măgarul orb ce învârte roata morii şi care e foarte nedumerit la ce serveşte necontenita şi dureroasa lui învârtire.
N. Iorga

Ca autor de studii cu caracter istoric, Nicolae Iorga a acoperit prin scrierile sale o paletă vastă, atingînd, practic, toate ramurile și perioadele istoriei („Acte și fragmente cu privire la istoria românilor” în 3 volume apǎrute între 1895 și 1897: „Manuscripte din bibliotecile strǎine relative la instoria românilor”, 2 volume în 1898; „Istoria românilor în chipuri și icoane”, 2 volume, 1905; monumentala „Istorie a românilor” în 11 volume apǎrute între 1930 și 1939) mergînd apoi pînǎ la varii domenii, precum istoria bisericii („Istoria bisericii românești și a vieţii religioase a românilor”, apǎrutǎ în 2 volume în 1908 și 1909 la Vǎlenii de Munte), a armatei („Istoria armatei românești”, 2 volume în 1910 și 1919), a comerţului („Istoria comerţului românesc”, în 2 volume apǎrute în 1925 și 1928) dar mai ales asupra literaturii și a istoriei acesteia, prin lucrǎri precum „Istoria literaturii romǎnești contemporane”, 1934, „Istoria literaturii românești în veacul al XIX-lea de la 1821 înainte, în legǎturǎ cu dezvoltarea culturalǎ a neamului” (3 volume, între 1907 și 1909) etc., prin care a ierarhizat și organizat un material impresionant, oferind istoriei literaturii fundamente și criterii știinţifice, punînd bazele unei discipline pe care a ilustrat-o strǎlucit. Scriitorul total care a fost Iorga a publicat poeme în spiritul filonului pașoptist romantic și de facturǎ neoclasicǎ, dramaturgie de inspiraţie istoricǎ naţionalǎ și universalǎ („Doamna lui Ieremia”, „Moartea lui Dante”), religioasǎ („Iisus”), mitologicǎ („Sângele lui Minos”) sau din folclorul românesc („Frumoasa fǎrǎ trup”). Însǎ adevǎratul sǎu violon d’Ingrès a fost întotdeauna memorialistica, operele sale de referinţǎ în acest sens rǎmânînd „Oameni cari au fost” și „O viaţă de om, aşa cum a fost”. Ca fondator de publicaţii, numele sǎu va rǎmîne indisolubil legat de titluri precum „Neamul Românesc”, „Floarea Darurilor”, „Drum drept ori „Cuget clar”. Va fi teoreticianul și unul dintre importanţii promotori ai curentului ideologic și literar care va rǎmâne in istoria culturii româneşti sub denumirea de „sǎmǎnǎtorism”, ale cǎrui principii vor fi susţinute în revista sǎptǎmînalǎ „Sǎmǎnǎtorul”, fondatǎ de George Coșbuc și Alexandru Vlahuţǎ în 1901și care va apǎrea la București, fǎrǎ întrerupere, pînǎ în 1910 și pe care Iorga o va conduce în cîteva rînduri. Ea va promova valorile naţionale tradiţionale și folclorice românești, necesitatea emancipǎrii și culturalizǎrii ţǎrǎnimii, va publice texte de și despre scriitorii clasici români, texte inedite ale lui Mihai Eminescu şi traduceri din literatura universalǎ.

**********************************************************************
**********************************************************************
Soluţia greutǎţilor de astǎzi sǎ o cǎutǎm cu mîna întinsǎ în toate pǎrţile de unde nu se mai poate da nimic? Cu mîna de cerșetor care se poate întoarce înapoi plesnitǎ pînǎ la sînge, așa sǎ se caute soluţia crizei de care suferǎ acest popor?
Este un singur loc în care aceastǎ soluţie se poate cǎuta, fiindcǎ numai acolo este succesul asigurat, cel mai nobil succes și asigurat în chipul cel mai desǎvîrșit: în sufletul nostru însuși. În sufletul nostru creator, din care pleacǎ încrederea în muncǎ, prin care toate cele rele se pot face bune, precum prin stricǎciunea acestui suflet, prin lipsa de hotǎrîre, prin lipsa de solidaritate s-a ajuns acolo unde sîntem acuma.
Nici cu petrecǎtorii cari o duc bine astǎzi, nici cu criticii ușori cari nu vǎd bîrna din ochiul lor și au uitat pǎcatele lor proprii de unde pleacǎ, nu pǎcatele, dar suferinţele acelor cari guverneazǎ astǎzi, nu cu aceștia se va drege România, ci se va drege cu oameni tineri sau bǎtrîni, bǎrbaţi sau femei, cari știu ce e neamul lor șî cari înţeleg cǎ meritul unei societǎţi nu stǎ în a vegeta în împrejurǎri bune, ci în a birui vremurile rele care ne stau împotrivǎ.

Neamul Românesc, 31 mai 1932
(„Optimism moral”, în volumul N. Iorga, „Sfaturi pe întunerec – conferinţe la radio”, ed. Militarǎ, București, 1976)
*********************************************************************
*********************************************************************

Activitatea politică a lui Nicolae Iorga este străbătută de asocierea istoriei şi culturii poporului român cu realităţile dificile din vremea sa, în primul rînd cu criza economică, instabilitatea politică şi periclitarea autorităţii de stat, iminenţa războilui, apariţia și impunerea cu agresivitate a mişcării legionare pe eșichierul vieţii politice românești dar și, deopotrivǎ, în viaţa publică. Înfiinţarea Partidului Naţionalist Democrat şi, ulterior, a Partidului Naţional Român sunt expresii ale voinţei lui Iorga de a conserva şi promova cultura naţională în structurile politice reprezentative al ţării. Din postura de om politic, el a îndeplinit mai multe funcţii publice importante, dintre care pot fi amintite acelea de deputat şi preşedinte al Adunării Deputaţilor, senator şi preşedinte al Senatului, prim-ministru al ţării între 1931 şi 1932, ministru de interne, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice etc. (va urma)

© Bogdan-Lucian Stoicescu

* Titlul articolului reproduce primul vers al poemului „Brad bătrîn”, scris de savant cu foarte puţin timp înainte să fie asasinat.
„Au fost tăind un brad bătrîn,/ Fiindcă făcea prea multă umbră./ Şi-atuncea din pădurea sumbră/ Se auzi un glas păgîn:// O voi ce-n soare cald trăiţi/ Şi aţi străpuns strămoşul nostru,/ Să nu vă strice rostul vostru,/ De ce sunteţi aşa grăbiţi?// În anii mulţi cît el a fost,/ De-a lungul ceasurilor grele,/ Sub paza crăcilor rebele,/ Mulţi şi-au aflat un adăpost.// Moşneagul stînd pe culme drept/ A fost la drum o călăuză/ Şi-n vremea aspră şi ursuză/ El cu furtunile-a dat piept.// Folos aduse cît fu viu,/ Ci mort acuma, cînd se duce,/ Ce alta poate-a vă aduce/ Decît doar încă un sicriu?”

În fotografie: Nicolae Iorga alǎturi de Regele Carol al II-lea al României

Niciun comentariu:

Altițe & Bibiluri

„Cred în Dumnezeu așa cum cred în răsăritul soarelui. Nu pentru că îl văd, ci pentru că văd tot ce atinge.” Clive Staples Lewis (1898-1963)