joi, 18 iunie 2009


Hai-hui printre cuvinte (3)

Zori de zi dilematici

Dimineaţă umedă şi neguroasă. Presărată cu burniţă cenuşie. În drum spre bibliotecă, mă opresc la chioşcul de ziare. Dacă e vineri, e Dilema. Şi nu oricare, ci chiar numărul aniversar. Aşadar, zic:

- Bună dimineaţa. Dilema a sosit?

- Da. Imediat.Tocmai acum o fac!!?? (cum anume “o face”, nu pot pentru ca să pricep; mi se sparie gândul, vorba cronicarului…)

Chioşcarul îmi întinde o revistă. Cam murdară şi boţită bine.

- Rogu-vă, nu aveţi, cumva, alta mai în fire?

- Ba da. Alegeţi. Poftiţi…

Îmi întinde prin borta din geam încă două exemplare, aflate cam în aceeaşi stare. Mă rog. Aleg, poftesc… Întreb, într-o doară:

- Doar trei exemplare primiţi?

- Doar trei, dom’le, că e o revistă cerută doar de cititori!

No comment.

Scuzaţi. Pardon. O iau şi plec.

Bogdan Stoicescu

miercuri, 17 iunie 2009


Întâlniri la ceas de taină, lângă tâmpla munţilor …

Trebuie să

luăm în călătoria noastră (…)

întâi şi întâi rugăciunea şi postul.

Apoi osteneala, apoi citirea

sfintelor cărţi, paza minţii,

privegherea minţii; grijă mare de minte,

că tot păcatul de la minte începe

şi trezvia atenţiei ne trebuie în toată clipa.

Arhimandrit Ilie Cleopa

Călătorii spre nicăieri. Hotărît, nu iubesc vara. Iar cât despre cumpăna ei, iulie, aceasta mi se pare o lună urâţită de febra paranoică a vacanţelor, în care segmente importante ale unei populaţii româneşti heteroclite se înghesuie, hălăduind în aşa-zise “excursii” ori “drumeţii”, fără o ţintă precisă, pe cărările ultra-bătătorite ale munţilor, ale malurilor mării ori ale altor “pitoreşti”1 coclauri mioritice, neînţelegînd mai nimic din rostul prezenţei lor în respectivele locuri, în căutarea doar a unei “binemeritate” şi iluzorii “odihne” cu unicul scop (trîmbiţat viguros!) de (re)încărcare a unor “baterii” uzate de prea multă folosire.Nu ştiu cum ar putea fi numite asemenea deraieri în peisaj, în urma cărora nu rămîn decît rănile deschise ale unei naturi mutilate la propriu, agresate de comportamente peştericole şi înecate în dejecţiile unei aşa zise “civilizaţii” ce se doreşte a fi de sorginte europeană.

Călătoriile şi-au pierdut de mult acel spirit al drumului iniţiatic, de îmbunătăţire spirituală şi elevare culturală. Întotdeauna o călătorie mi s-a părut a fi cu atât mai advărată şi mai întremătoare cu cât în timpul ei am avut şansa aflării unor oameni care, într-un fel sau altul, mi-au marcat profund şi definitiv destinul.

Întâlniri providenţiale.Cu ceva timp în urmă, într-un asemenea miez de iulie, pluvios şi ostil, un grup important de profesionişti ai cărţii călătoriţi din toate colţurile ţării – i-am nu mit pe colegii mei bibliotecari – s-au reunit pentru al doilea an consecutiv la Buşteni, întru desăvîrşirea şi dumirirea lor profesională şi nu numai.

Îngerii noştri păzitori – la propriu şi la figurat! – au fost profesoarele Silvia Nestorescu şi Alexandra Ionescu, care cu comprehensiune, delicateţe şi competenţă incontestabile ne-au convins, o dată în plus, de rostul fundamental al unei profesiuni hăruite de Dumnezeu.

Astfel, toţi cei prezenţi au avut şansa audierii unor conferenţiari de primă mână precum doamna Hermina Angelescu, distinsa profesoară care-i instrumentează pe tinerii studenţi americani (şi nu numai!) în ştiinţa cărţii, explicându-le, printre altele şi faptul că România înseamnă cu totul altceva decât Ceauşescu, mineriadele sau Nadia Comăneci ori Ilie Năstase.

La scenă deschisă l-am aplaudat pe fermecătorul profesor Sergiu Găbureac, un om de spirit cu alonjă intelectuală, care cu inteligenţă, umor şi aplicaţie ne-a lămurit pe deplin că, mai presus de orice există, ca-n orice altă ştiinţă, un mod de-a gândi biblioteconomic: asociativ, profund, elastic, elaborat.

Profesorii Sultana Craia, Victor Petrescu şi Gheorghe Buluţă au abordat în prelegerile proprii teme de ultimă oră din domeniile biblioteconomiei şi ştiinţei informării, aducând lămuriri suplimentare asupra rolului extrem de important pe care îl ocupă şi-l va ocupa biblioteca în viaţa comunităţii, privită din perspectiva transformării ei imediate în centru cultural şi informaţional, organizat conform ultimilor standarde europene2. În sfîrşit dar nu în ultimul rând, definitorie (din punctul meu de vedere!) a fost întâlnirea pe care am avut-o cu colegii mei bibliotecari care, fiecare în parte şi toţi laolaltă, mi-au readus în faţa inimii o Românie natur, nepomădată şi limpede, pe care doar o bănuiam: spirituală şi sensibilă, hulită şi adulată, şugubeaţă şi sentimentală, uneori înnegurată de necazuri şi copleşită de drame, alteori senină, caldă şi prietenoasă ca o tînără femeie ce-şi dezmiardă iubitul.

În acest context, am considerat că o întâlnire a profesorilor şi a colegilor mei cu doi scriitori importanţi ai momentului ar putea constitui un moment emblematic într-o conjunctură extrem de propice, un intermezzo cultural benefic, elevat şi împlinitor.


Marta şi Simion Bărbulescu

Extrem de greu

e să fii om

şi foarte puţi

ni supravieţuiesc

....

(Hemingway)

Într-o după amiază în care cerurile păreau a se mai odihni după ploile grele prăbuşite din baierele lor larg deschise, am lansat invitaţia scriitorilor Marta şi Simion Bărbulescu de a participa la o întîlnire cu colegii mei bibliotecari. Acceptând pe loc cu o bucurie nedisimulată, cei doi maeştri ai cuvântului mi-au mulţumit, împreună stabilind şi un mic scenariu sine qua non al întîlnirii.

Numele domniilor lor nu mai reprezintă de mult două necunoscute în ecuaţia gigantesc-luxuriantă numită literatura română contemporană. Când spun aceasta nu mă gândesc în primul rând la prodigiosul şi longevivul travaliu desfăşurat pe tărâmul accidentat al vieţii literare autohtone de către cei doi scriitori, ci mai cu seamă la reala valoare dublată de o totală sinceritate a întregii lor creaţii.

Cu certitudine că Bunul Dumneazeu a fost Acela care a alăturat de timpuriu existenţele şi destinele scriitoriceşti ale acestor doi oameni obişnuiţi, exemplari graţie tocmai acestui fapt. Retraşi dintru început în micul oraş ghemuit la poalele munţilor – altar viu zidit din trupuri de brazi seculari cu frunţile sprijinind cerul, în aerul pur-diamantin răcorit de boarea răcoroasă a undelor râului din vale –, impunîndu-şi deliberat o însingurare vecină cu un anonimat bine lucrător, Marta şi Simion Bărbulescu îşi petrec în tihnă şi serenitate clipele vieţii, înconjuraţi de cărţile şi tablourile din micul şi prietenosul lor apartament, la adăpost de toate asperităţile şi zarva unei lumi măcinate malign de orgolii şi interese meschine, aşternându-şi neostoit gândurile şi propriile trăiri pe albul imaculat al hîrtiei.

Marta

De multă vreme am renunţat să trăiesc!

De fapt, ceea ce fac acum,

Am făcut toată viaţa –

Nefăcând nimic să pot scăpa

Din acest marasm al iluziilor.

(Iluminare)

Născută pe meleaguri băcăuane, lujer sfielnic deci al acelei eterne sensibilităţi moldave, poetă rafinată, profundă şi gravă, mînuind varii registre stilistice cu o abilitate lesne detectabilă pentru cititorul atent şi cultivat, prozatoare subtilă şi inteligentă, nu lipsită de forţă imagistică şi perfect stăpână pe mijloacele sale de exprimare artistică, memorialistă pe cât de comprehensivă faţă de personajele sale (în marea lor majoritate provenind din rândul colegilor de breaslă dar nu numai!), pe atît de precisă şi incisivă în a le portretiza, în tuşe cînd păstos-viguroase, când suav-diafane, doamna Marta Bărbulescu este, dincolo de toate acestea, o fiinţă delicată, jovială, cu o mare ştiinţă a convivilalităţii şi a artei folosirii cuvîntului. Haruri mai presus de orice, polisate de-a lungul anilor în sutele de întîlniri avute cu cititorii dar mai ales cu acei foarte tineri oameni, discipoli ai domniei sale într-ale scrisului, pe care, cu osebire, îi păstoreşte şi-i iubeşte nespus.

Creaţia domniei sale s-a coagulat coerent în peste 25 de volume de poezie, proză, literatură pentru copii, cîteva dintre ele fiindu-i traduse în Franţa şi Cehoslovacia.

În acel an, la început de iunie, distinsa scriitoare a mai urcat – biologic vorbind! – încă o treaptă pe scara vieţii, apropiindu-se cu paşi repezi de rotunjirea – aidoma anilor concentrici strînşi în trupurile arborilor – unei splendide vârste a deplinei maturităţi de om şi creator.

Simion

Între hieratismul unei vieţi paradisiace,

etern-neschimbătoare, mereu egală cu sine

şi dinanmismul cunoaşterii mereu înnoitoare,

între o fericire dăruită şi între bucuria

căutărilor nesigure, între drumurile dinainte

aflate şi cărările pieptişe cu poticniri şi găuri

la capătul cărora se află înţelegerea,

omul a optat pentru acţiune,

pentru dezechilibrul generator

de conştiinţă morală…

(Calea spinoasă a înţelegerii)

Venit din spaţii molcome muntene cu păduri de lemn şi ierburi înalte peste grui, argeşean verde, cu sufletul curat/strecurat ca argintul din doine şi spiritul tînăr, nealterate în vreun fel de trecerea inexorabilă a timpului, în ciuda celor optzeci de ani împliniţi de curînd, cu ochi vioi şi priviri limpezi precum apele cerului, cu mustăcioara albă-sidefie aşezată cuminte peste zîmbetu-i şăgalnic, sobru, introvertit şi cerebral, riguros în gîndire şi precis în discurs, cum numai un splendid ceas elveţian, impecabil în funcţionare este, domnul doctor Simion Bărbulescu reprezintă de mult o personalitate a criticii şi istoriei literare contemporane, numele domniei sale apărînd în dreptul a peste 700 de articole, studii şi eseuri tipărite în cele mai prestigioase publicaţii culturale ale vremii. Este autorul a peste 20 de volume de critică şi istorie literară, poezii, romane, eseuri şi traduceri şi îngrijitor a patru ediţii critice din opera (pe nedrept aflată într-un con de umbră) a excepţionalului scriitor care a fost Simion Stolnicu. Alături de soţia sa, s-a preocupat, timp de aproape un deceniu, de descoperirea unor extrem de talentaţi tineri scriitori, îngrijind nemijlocit volumele de debut ale acestora.

Epilog

Într-o atmosferă lipsită de orice urmă de artificialitate (catifelată de sonuri beethoveniene), s-au depănat amintiri din lumea scriitoricească, s-a vorbit despre personalităţile celor doi invitaţi, s-au citit ample fragmente din operele lor. Au fost prezentate şi cele mai recente apariţii editoriale purtînd semnăturile Martei (volumul de poeme Moira) şi Simion Bărbulescu (lucrarea Profiluri – Eseuri – Comentarii, care reuneşte o suită amplă de articole, exegeze, interpretări despre scriitori clasici şi contemporani) apărute la editura “Scrisul Prahovean”. Scriitorii au răspuns întrebărilor celor prezenţi, într-un dialog neconvenţional, dezinhibat, firesc.

În final s-au acordat cu generozitate obişnuitele autografe şi dedicaţii. N-au lipsit nici fotografiile - acele suave eternităţi de-o clipă cum le numea cineva - cei prezenţi dorind să păstreze şi sub această formă, în memoria lor afectivă, imagini ale unor momente de mare sensibilitate şi încărcătură emoţională.

1 Nu poate gusta ,,pitorescul” unui loc decît cineva care nu trăieşte în locul acela. Localnicul resimte peisajul ca destin, ca stihie bărbătească, de obicei tragică, în orice caz străină de decorativism. Numai străinul e degustător. Căci el nu leagă ceea ce vede de nici o experienţă, de nici o necesitate, de nici un trecut. Sînt suspecţi, prin urmare, românii care vorbesc de ,,România pitorească”. România pitorească e o ficţiune turistică: produsul unei mentalităţi de român sezonier, care îşi petrece timpul în străinătate, sau în înstrăinarea citadină şi plonjează, din cînd în cînd, semiadormit, în ,,sînul naturii”, pentru a-şi măguli patriotismul. A vorbi, ca străin, de pitorescul românesc e legitim, după cum e legitim a vorbi, ca român, de pitorescul pădurilor bavareze. Dar a vorbi, ca român, de ,,România pitorească” e semn de inaderenţă la tragicul românesc, la patosul ţării şi al oamenilor. (Andrei Pleşu, Jurnalul de la Tescani).

2 Aici se impune să amintesc numele şi să adresez mulţumiri profesorilor Maria Necula, Ana Lambru, Iuliana Râmniceanu, Mirela Mărgăritaru şi Marian Chirulescu, profesionişti deplini şi colegi de nădejde din biblioteca judeţeană “N. Iorga” din Ploieşti, al căror sprijin acordat cu gentileţe în toată perioada dificilă a elaborării lucrării de absolvire, a contribuit decisiv la întruparea acesteia.

Bogdan Stoicescu